Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se schimbă istoria în Serie A: a fost vândut clubul AC Milan pentru o sumă uriașă

digisport.ro
AC Milan

Clubul AC Milan, deţinut din 2018 de fondul de investiţii Elliott Management, va trece sub controlul unui alt fond american, RedBird, a anunţat, miercuri, gruparea care a revenit în fruntea fotbalului italian în acest sezon, cu al XIX-lea scudetto, informează AFP.

Cele două companii "au încheiat un acord definitiv pentru achiziţionarea" clubului italian de către RedBird, care este deja principalul acţionar al clubului francez Toulouse, se arată într-un comunicat, informează News.ro.

Acordul evaluează AC Milan la "1,2 miliarde de euro" şi se aşteaptă să ducă la un transfer de proprietate până în septembrie 2022.

Cele două părţi au discutat timp de câteva săptămâni pentru a găsi un acord. Clubul a mai fost dorit de Investcorp, un fond de investiţii din Bahrain, care s-a aflat în primele etape ale negocierilor cu Elliott, dar tranzacţia nu s-a finalizat.

Anunţul de miercuri detaliază modul în care Elliott va păstra o participaţie financiară minoritară la "rossoneri" şi va avea locuri în Consiliul de Administraţie, subliniind un parteneriat continuu între RedBird şi Elliott.

Preluarea va avea loc pe parcursul lunilor de vară şi se aşteaptă să fie finalizată până în luna septembrie a acestui an.

Elliott Management a achiziţionat clubul milanez în 2018, deoarece proprietarul său de la acea vreme, omul de afaceri chinez Li Yonghong, nu a putut rambursa un împrumut. Fondul de investiţii nu a ascuns niciodată faptul că intenţionează să vândă pe termen mediu acest gigant al fotbalului italian (19 titluri de campion, şapte trofee ale Ligii ale Campionilor), deţinut de Silvio Berlusconi până în 2017.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.