Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secții ale Spitalului Județean Dolj, închise temporar de DSP din cauza unei infecții nozocomiale

spitale

Direcția de Sănătate Publică Dolj a dispus suspendarea temporară a trei secții ale Spitalului Județean de Urgență din Craiova pentru igienizare și dezinfecție finală, în urma unei anchete epidemiologice efectuate după ce spitalul a raportat pentru luna septembrie mai multe cazuri de infecții cu Clostridium difficile, bacterie considerată drept principalul agent etiologic al sindromului diareic după terapie cu antibiotice.

Dr.Ștefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, a declarat, vineri, pentru AGERPRES că secțiile în care activitatea a fost suspendată temporar, în urmă cu o zi, pentru igienizare și dezinfecție finală sunt cele de neurologie, diabet și de endocrinologie, spitalul trebuind ca în viitor să mute una dintre aceste secții pentru că sunt supraaglomerate.

Citește și: Pesta porcină face RAVAGII. Filtre masive la intrarea în Capitală

"S-a suspendat temporar activitatea, pentru igienizare și dezinfecție finală, iar pe viitor, trebuie să mute una din aceste secții pentru că sunt supraaglomerate. Este vorba de secțiile neurologie, diabet și endocrinologie. Măsura a fost luată în urma confirmării infecției nozocomiale cu Clostridium difficile care provoacă diaree destul de puternica cu afectarea stării de sănătate", a afirmat dr.Ștefan Popescu.

Potrivit sursei citate, pacienții din aceste secții sunt externați pe măsură ce se vindecă și nu se mai fac internări. "La controlul DSP, doar unul din cazurile raportate se mai afla internat, restul se vindecaseră și fuseseră externați, dar trebuie luate măsurile de dezinfecție pentru a nu mai apărea alte cazuri noi", a mai spus purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

Direcția de Sănătate Publică Dolj a efectuat o anchetă epidemiologică la Spitalului Județean de Urgență Craiova după ce au fost raportate în luna septembrie șase cazuri de infecție cu Clostridium difficile.

Managerul SJU Craiova, dr. Bogdan Fănuță, a declarat, miercuri, că din cele șase cazuri două au fost identificate la secția de neurologie, două la terapie intensivă, unul la un pacient transferat intraspitalicesc, iar un caz a fost identificat la un pacient care s-a internat cu această boală, anunță Agerpres.

"Este vorba de o bacterie despre care știm de mai mult timp. Sunt cazuri pe care le raportăm lună de lună, nu sunt primele cazuri în cadrul spitalului, iar pe lângă aceste cazuri cu Clostridium difficile se raportează și celelalte cazuri de infecții nozocomiale care apar fie în terapie intensivă, fie în alte secții. Aceste cazuri sunt externate toate în neurologie, dar nu înseamnă că au apărut toate în neurologie: numai două cazuri sunt apărute în neurologie, două au fost în terapie intensivă și încă doi pacienți care au fost transferați, dintre care unul a fost transferat intraspitalicesc, altul din afara spitalului, care a venit cu această boală. Din cele șase cazuri, cinci pacienți au fost tratați conform protocoalelor impuse de Ministerul Sănătății în cursul lunii septembrie — discutăm de cazuri apărute în cursul lunii septembrie și care au fost raportate la sfârșitul lunii către DSP și către Ministerul Sănătății. La această oră, în spital mai există un singur pacient cu această boală", a declarat managerul Bogdan Fănuță.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.