Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretar de stat propune educație financiară la ora de matematică

bbci.co.uk
profesor profesoara scoala cursuri educatie elevi

Introducerea unei noi discipline în curriculă aduce riscul de supraaglomerare a elevilor, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, la o dezbatere organizată de grupul de iniţiativă în politici publice VERTIK pentru Viitor. În opinia acestuia, elevii ar putea învăța despre finanțe și antreprenoriat la orele de matematică.

„Aş porni puţin de la contextul actual al educaţiei financiare şi educaţiei antreprenoriale în şcolile din România la nivel formal şi la nivel non-formal. Avem numeroase iniţiative şi se desfăşoară de ceva ani cursuri opţionale de educaţie financiară încă de la clasele primare, cu un succes mai mare sau mic, cu un număr de participanţi important, dar în continuare acestea sunt iniţiative le spunem locale, la nivel de unitate şcolară sau nivel de inspectorate şcolare judeţene, nefiind încă la nivelul de învăţământ primar o strategie unitară", a spus Sorin Ion.

El a menţionat că în ceea ce priveşte partea formală, la clasa a VIII-a şi la clasa a X-a se studiază educaţia financiară, respectiv educaţia antreprenorială.

"Avem însă două probleme după părerea mea. În primul rând cu cine facem aceste ore, dacă avem în sistemul de educaţie oameni pregătiţi pentru a-i învăţa pe alţii despre finanţe şi despre antreprenoriat. Dacă aceste cursuri trebuie să fie discipline de sine stătătoare sau trebuie să fie incluse în celelalte discipline de studiu şi nu văd de ce, de exemplu la matematică, având în vedere ca sunt profesori de matematică, nu putem să introducem capitole mai consistente de exemplu de educaţie financiară pentru că se pretează foarte bine. Iar astea sunt deja puncte de trecere la perspective. Din acest punct de vedere, ce urmează să facem cred că este obligatoriu o coalizare a energiilor. Şi evident că luăm în calcul colaborarea atât cu instituţii bancare, cu organizaţii non-guvernamentale şi pe partea de specialişti din cadrul Ministerului Educaţiei pentru a stabili un plan comun de acţiune, mai ales că există chiar din anul 2018, dacă nu mă înşel, un acord al Ministerului Educaţiei cu Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor, ASF, Asociaţia Română a Băncilor", a afirmat Sorin Ion.

El a precizat că acordul de colaborare este încheiat pentru realizarea de activităţi comune în domeniul educaţiei financiare şi pentru elaborarea unei strategii naţionale de educaţie financiară.

"Nu am să închei însă fără a enumera şi anumite riscuri. Riscuri tot pentru elev. Pentru că disciplină nouă introdusă în curriculum, în planurile cadru, înseamnă două variante: supraaglomerare a elevilor şi aşa aglomeraţi ca număr de ore pe săptămână. Vă rog să comparaţi, de exemplu numărul ore pe săptămână ale unui elev de clasa a VII-a cu ale unui profesor şi veţi fi surprinşi să aflaţi că în timp ce un profesor are 18 pe săptămână elevul are 31. Aşadar unul din riscuri este supraaglomerarea lor. Sau cealaltă variantă înlocuirea unor discipline deja existente şi aici ajungem din nou la recalificarea cadrelor didactice, la cursuri de formare profesională, la activităţi în primul rând de formare a adulţilor", a mai spus Sorin Ion.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.