Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secretarul de stat american se va întâlni în această săptămână cu ministrul chinez al afacerilor externe

Business Standard
Antony Blinken

Secretarul de stat american Antony Blinken se va întâlni în această săptămână cu ministrul chinez al afacerilor externe Wang Yi, pe marginea unei conferinţe la Bali, a anunţat marţi Departamentul de Stat, relatează AFP.

Cei doi responsabili, care s-au văzut ultima dată în octombrie, vor discuta pe marginea unei reuniuni ministeriale a G20, pe fondul puternicelor tensiuni în jurul unei serii de chestiuni, între care şi Taiwanul.

Aceste discuţii vor avea loc într-un moment în care preşedintele american Joe Biden se pregăteşte de o întâlnire cu omologul său chinez Xi Jinping, care nu a efectuat deplasări în străinătate de la începutul pandemiei de COVID-19, potrivit Agerpres.ro.

Antony Blinken va avea de asemenea o întrevedere cu omologul său indonezian, între alţii, apoi se va deplasa sâmbătă în Thailanda.

Întâlnirile între reprezentanţii SUA şi China, altădată curente, s-au oprit aproape cu totul în timpul pandemiei şi pe fondul creşterii tensiunilor între cele mai mari două economii ale lumii.

Antony Blinken şi consilierul pentru securitate naţională al lui Joe Biden, Jake Sullivan, s-au întâlnit în martie 2021 în Alaska cu omologii lor chinezi cu prilejul unei reuniuni care s-a transformat într-o etalare inedită a profundelor lor dezacorduri.

Pe lângă comerţ, China şi SUA au în primul rând disensiuni în privinţa Taiwanului.

Washingtonul şi Beijingul diferă radical şi în privinţa răspunsului privind războiul din Ucraina. Dacă americanii au preluat şefia ripostei occidentale împotriva Rusiei, chinezii insistă dimpotrivă asupra apropierii lor de regimul lui Vladimir Putin.

China a sporit, de exemplu, în mod spectaculos achiziţiile de petrol rusesc.

Rivalitatea cu gigantul asiatic este prioritatea strategică afişată de Joe Biden, care încearcă să contracareze ambiţiile Beijingului în Asia şi în Pacific şi, la nivel mai amplu, în lume.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.