Secretarul Primăriei Gătaia, trimis în judecată pentru o presupusă mită de 20.000 de euro

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 24-10-2019

Actualizat: 24-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Secretarul Primăriei oraşului Gătaia din judeţul Timiş, Florin Gheţa, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce ar fi pretins o mită de 20.000 de euro de la o persoană pentru a o ajuta să intre în posesia unor terenuri. 

Potrivit unui comunicat de presă remis, joi, de DNA, procurorii Serviciului Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a secretarului Primăriei Gătaia şi a altor doi inculpaţi, fără funcţii publice. 

Florin Gheţa este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, iar ceilalţi doi inculpaţi din dosar, de trafic de influenţă.

Citește și: Barna a răbufnit după ce imagini șocante de la Colectiv au apărut în presă: 'Aștept poziția autorităților și le cer în mod ferm ca acest dosar să se încheie'

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada august - octombrie 2019, "inculpatul Gheţa Florin, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma 20.000 euro pentru a o ajuta să intre în posesia unor terenuri la care era îndreptăţită, dar şi pentru a-şi exercita influenţa pe care pretindea că o are faţă de funcţionari din cadrul Primăriei Gătaia, judeţul Timiş, cu atribuţii în derularea procedurilor de retrocedare. Suma pretinsă de inculpat reprezenta un procent de 10% din valoarea acelor terenuri", precizează DNA. 

În 10 octombrie, Gheţa ar fi primit de la martor, în sediul Primăriei Gătaia, 14.000 euro, iar restul de bani ar fi urmat să-i fie remişi "după rezolvarea favorabilă a cererilor de retrocedare". 

Referitor la ceilalţi doi inculpaţi, procurorii au reţinut că, în perioada iunie - octombrie 2019, ar fi pretins de la martor suma de 40.000 euro. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiş, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri