DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Secția de Urgențe a spitalului din Bistrița va fi modernizată cu două milioane de euro

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
spital

Reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud au semnat, luni, un contract în valoare de 2 milioane de euro cu firma care va realiza lucrări de extindere și modernizare a Secției de Urgențe a Spitalului Județean, unitate care a beneficiat până acum de investiții de peste 35,5 milioane de euro, anunță MEDIAFAX.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a semnat, luni, un contract de două milioane de euro pentru reabilitarea secției UPU-SMURD a Spitalului de Urgență din Bistrița, proiect care prevede modernizarea, extinderea și dotarea secției. După finalizarea proiectului, secția de urgențe va avea peste 1.400 de metri pătrați, de patru ori mai mult decât în prezent.

Citește și: Senatorii PSD pun tunurile pe Guvernul PNL: 'Au pus bețe în roate și au blocat procedurile pentru reducerea tăierilor ilegale de lemn!'

„Prin realizarea acestui obiectiv vom extinde unitatea de primiri urgențe de la 280 de metri pătrați, cât are astăzi, la 1414 metri pătrați. În plus, va avea loc și reabilitarea spațiului existent. Valoarea contractului este de 9,3 milioane de lei, aproximativ 2 milioane de euro, durata contractului este de 11 luni, din care două luni proiectare și 9 luni execuție. O parte din bani sunt asigurați prin Programul Operațional Regional, iar cealaltă parte din bugetul propriu al Consiliului Județean. După încheierea acestui contract vom avea una dintre cele mai moderne și dotate secții de urgențe din România. Este o secție ultra solicitată și prin implementarea acestui proiect condițiile în care vor fi tratați bistrițenii se vor îmbunătăți considerabil”, a declarat, luni, într-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Extinderea secției de urgențe completează un alt proiect început deja la Bistrița, care prevede amenajarea unui heliport pentru aterizarea elicopterelor SMURD. Cele două, secția de urgențe și heliportul, urmează să fie legate printr-un lift special, de mare viteză.

„Este un proiect foarte important pentru spital, momentul fiind, de asemenea, oportun, având în vedere faptul că a demarat deja construcția heliportului pe terasa superioară a spitalului, iar o parte din lucrări - și anume construcția liftului de mare viteză- trebuie să meargă în paralel cu celelalte lucrări. Secția UPU va avea pe lângă modificarea suprafeței și o modificare de structură, am solicitat deja Ministerului Sănătății să ne aprobe un număr de 20 de paturi, față de 13 câte avem în prezent, ceea ce va duce la o diminuare a timpilor de așteptare în UPU. Este una dintre cele mai mari nemulțumiri ale pacienților - timpii de așteptare. Din păcate, în momentul de față ne confruntăm cu un timp de așteptare foarte lung”, a declarat managerul Spitalului de Urgență Bistrița-Năsăud, Gabriel Lazany.

Citește și: NUCLEARA - Marcel Ciolacu ofertă directă de alianță politică pentru Victor Ponta

Potrivit acestuia, numărul pacienților care se adresează UPU este în continuă creștere. Astfel, dacă în 2018 UPU a avut 44.000 de pacienți, în 2019 numărul cazurilor a ajuns la 48.500.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.