Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sectorul 4 va avea patru centre de vaccinare anti-Covid-19

vaccinare

Primăria Sectorului 4 amenajează patru centre de vaccinare anti-COVID, cu 28 de puncte, a declarat primarul Daniel Băluţă, care joi a vizitat primul centru, amenajat în Grand Arena Mall, alături de directorul DSP Bucureşti, Oana Nicolescu, şi de prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, relatează Agerpres.

Cele patru centre sunt în Grand Arena Mall, care devine operaţional, City Mall, Sun Plaza, respectiv în Palatul Copiilor, edilul Băluţă precizând că, până la data de 1 februarie, toate documentele necesare omologării acestor centre de vaccinare vor fi depuse la DPS Bucureşti.

"Scopul vizitei este acela de a vedea care sunt minusurile pe care le avem, astfel încât ele să fie completate în cel mai scurt timp, iar toate aceste centre de vaccinare ce se vor deschide în Sectorul 4 să fie omologate. În toate aceste patru locaţii sunt amenajate 28 de puncte de vaccinare. Din punct de vedere tehnic, această primă etapă este gata. Costurile pe care un asemenea centru de vaccinare le presupune sunt undeva la 20.000 de euro. Vorbim aici despre toate punctele de vaccinare pe care le vedem în această locaţie, o locaţie care încă de la început nu a avut nimic. Am avut un "open space". Spaţiul în care ne găsim a fost oferit de Grand Arena Mall special pentru această campanie", a adăugat Daniel Băluţă.

Oana Nicolescu, directorul DSP Bucureşti, a spus că în Bucureşti sunt peste 200 de puncte de vaccinare care pot deveni active în cel mai scurt timp.

"Tot ceea ce a depins de noi - evaluarea spaţiului în prima fază - s-a realizat. Ulterior, am avut oportunitatea ca acest spaţiu să devină centru de vaccinare pentru cetăţenii din Sectorul 4. Ne dorim ca toate spaţiile pe care le-am identificat la nivelul Bucureştiului să devină operaţionale în cel mai scurt timp, dar acest lucru nu depinde de noi. În momentul de faţă avem la nivel de Bucureşti peste 200 de puncte de vaccinare pe care putem, în cel mai scurt timp, ca şi pe acesta, să le facem active", a explicat ea.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Prefectul Capitalei a anunţat că în perioada imediat următoare vor fi operaţionalizate alte 20 de puncte de vaccinare.

"Suntem pregătiţi şi cu alte centre de vaccinare. În perioada imediat următoare putem să operaţionalizăm alte 20 de puncte de vaccinare. Am gândit împreună să deschidem puncte de vaccinare în toate sectoarele din Bucureşti, pentru a fi cât mai uşor pentru oricare cetăţean. Pentru etapa a doua şi a treia am gândit până la o capacitate de peste 200 de puncte de vaccinare în Bucureşti. Tot ce ne dorim este ca, atunci când vom avea cantităţile necesare de vaccin, să funcţionăm din plin şi să reuşim să vaccinăm întreaga populaţie a municipiului Bucureşti într-un termen cât mai scurt", a declarat Traian Berbeceanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.