Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Secundul naţionalei de handbal feminin crede că 'e normal' să ne întoarcem pe locul 12 de la CM din Japonia

Handbal mania
handbal infrangere

Antrenorul secund al echipei naţionale de handbal feminin a României, Costică Buceschi, a declarat, vineri, la revenirea în ţară, că nu crede că locul 12 de la Campionatul Mondial din Japonia este unul corect.

"Nu ştiu dacă locul 12 este cel corect, dar prin prisma a ceea ce s-a întâmplat înainte de a pleca în Japonia cred că acolo e normal să fim. Atât am putut la ora actuală, cu jucătoarele cu care am plecat în Japonia. Din lista de 28 pe care noi o aveam dată, nu am mai avut pe cine să aducem. Nu ştiu dacă handbalul este în impas. În primul rând trebuie să aşteptăm să vedem ce se întâmplă în cazul Corona după care trebuie să ne facem un calcul pentru cel mai important moment al naţionalei, cel din martie, şi anume calificările pentru Olimpiadă. Vom vedea în funcţie de ceea ce decide ANAD-ul cu jucătoarele. În funcţie de asta vom vedea dacă suntem în impas sau nu în perioada următoare. Multă lume dă vina pe jucătoare că ar fi trebui să ştie, ele s-au lăsat poate pe mâna celor de la Corona. Ei au spus în unanimitate că această procedură nu reprezintă niciun pericol pentru viaţa lor sportivă", a declarat Buceschi.

El a mai spus că staful tehnic condus de Tomas Ryde va rămâne acelaşi şi pentru calificările la JO. "Din ceea ce ştiu eu, staful tehnic rămâne acelaşi până după calificările pentru Olimpiadă. Primul lucru pe care îl aşteptăm este să vedem pe cine ne putem baza pentru aceste jocuri şi primele fete la care ne gândim sunt cele de la Braşov, pentru că din lista de 28, am avut şase fete de la Braşov şi pe care nu le-am putut folosi şi nu ştim dacă le vom putea folosi în perioada următoare. E foarte greu să spun pe cine mi-aş dori ca adversară în turneul preolimpic, la ce au jucat ei la Campionatul Mondial şi ce am jucat noi aş vrea să nu ne întâlnim cu niciuna, dar nu se poate. Sperăm să avem un pic de noroc, să fi într-o formă mai bună, dar în primul rând sperăm să putem să ne facem lotul aşa cum vrem noi. Va fi greu, indiferent unde se va juca, dacă nu ne putem baza pe lotul complet aşa cum ne dorim", a adăugat el.

Buceschi a subliniat că pentru România un plus de la acest Campionat Mondial este faptul că Cristina Neagu creşte de la joc la joc, de la săptămână la săptămână. "Sperăm din tot sufletul să fie sănătoasă şi să joace cât mai mult în următoarea perioadă în Champions League. Au fost câteva jucătoare care au reuşit să se ridice la nivelul acestei competiţii, dar sunt foarte multe lucruri de pus la punct şi ele au văzut în mare parte cerinţele care sunt la un campionat mondial. Dar toată lumea trebuie să ştie că am avut 8 debutante la un campionat mondial şi 5 debutante la o competiţie majoră cu naţionala României de handbal. Lucruri care s-au văzut în momentele grele. Şi mă refer la meciul cu Muntenegru, acolo unde dacă gestionam mai bine, puteam avea o altă abordare. Noi am mai jucat meciuri fără Cristina Neagu, dar la ora actuală Cristina este motorul echipei indiferent ce vrem noi să facem. Încercăm să găsim alte soluţii, dar au dispărut jucătoare foarte importante, pe lângă cele care au dispărut din motive pe care le ştiţi foarte bine".

Echipa feminină de handbal a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 37-20 (18-8), de Japonia, în ultimul meci din cadrul grupei principale II a Campionatului Mondial, suferind cea mai dură înfrângere la acest turneu final. România a încheiat pe ultimul loc grupa, fără nicio victorie şi fără niciun punct, şi pe locul 12 competiţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.