Securitate maximă pentru Nicolas Sarkozy: doi agenți de securitate, cazați în celula vecină din închisoare

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 22-10-2025 04:10

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Paoloni Jeremy/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Doi ofiţeri din cadrul securităţii l-au însoţit marţi pe fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy la Închisoarea Santé, la Paris, şi au fost instalaţi într-o celulă vecină, declară AFP trei surse apropiate dosarului, care confirmă astfel o dezvăluire TF1-LCI, scrie news.ro.

Contactat de AFP, Ministerul Justiţiei a trimis la Ministerul de Interne, care nu a comentat.

”Este exclus să ne asumăm cel mai mic risc în privinţa securităţii unui fost preşedinte”, a declarat una dintre cele trei surse citate, fără să ofere detalii.

”MINIMUM TREI SĂPTĂMÂNI”

Nici anturajul lui Nicolas Sarkozy nu a comentat.

”Evaluarea ameninţării ţine de competenţa exclusivă a Ministerului de Interne. În subiectul extrem de sensibil al securităţii fostului preşedinte al Republicii (Nicolas Sarkozy), înţelegeţi că nu  putem spune nimic în plus”.

Nicolas Sarkozy a sosit la închisoare marţi, la aproape o lună după ce a fost condamnat cu privire la asociere de răufăcători în dosarul libian.

”Se află aici pe o perioadă de minimum trei săptămâni sau o lună”, având în vedere că a depus o cere de eliberare, a declarat avocatul său Christophe Ingrain în faţa porţilor Închisorii Santé, după ce şi-a lăsat clientul înăuntru.

Curtea de Apel din Paris urmează să se pronunţe asupra acestei cereri de eliberare - depusă imediat după încarcerare - în termen de două luni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri