DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Şedinţă administrativă la Patriarhie: stabilirea măsurilor pentru desfăşurarea slujbelor de Paşti

basilica.ro
sedinta

Majoritatea slujbelor din Săptămâna Patimilor şi Săptămâna Luminată vor fi oficiate în altarele din proximitatea Catedralei Patriarhale, a anunţat Ziarul Lumina în urma întâlnirii desfăşurate vineri privind organizarea evenimentelor de la Patriarhie din perioada 25 aprilie – 7 mai.

La întrevederea de la Palatul Patriarhiei au participat reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor şi ai autorităţilor locale, scrie Basilica.ro.

Discuţiile au avut ca obiectiv stabilirea măsurilor pentru desfăşurarea slujbelor de Paşti cu respectarea tuturor normelor privind limitarea infectărilor cu noul coronavirus.

Potrivit Ziarului Lumina s-a avut în vedere accesul credincioşilor pe Dealul Patriarhiei pentru participarea la rânduielile liturgice, care se vor desfăşura, după caz, în Catedrala Patriarhală, la Altarul de vară al sfântului lăcaş sau în altarul amenajat în „Baldachinul sfinţilor”.

Au fost discutate şi aspecte privind modul în care vor fi distribuite:

  • ramurile de salcie şi finic sfinţite cu ocazia sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim,
  • Sfânta Lumină şi Sfintele Paşti cu ocazia Învierii Domnului,
  • Agheasma de Izvorul Tămăduirii.

La întâlnire au participat: pr. Aurel Mihai, vicar eparhial administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, reprezentanţi ai Eclesiarhiei Catedralei Patriarhale şi ai Serviciului colportaj al Arhiepiscopiei Bucureştilor, reprezentanţi ai Inspectoratului General al Poliţiei Române, Poliţiei Sector 4, Poliţiei Locale Sector 4, Jandarmeriei Române, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă‑SMURD şi ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti‑Ilfov.

Părintele vicar eparhial Aurel Mihai a mulțumit autorităţilor pentru colaborare şi sprijin.

„Apreciem deschiderea pe care au avut-o toţi participanţii la întâlnire şi dorința ca şi în acest an credincioşii să se poată bucura duhovnicește la aceste praznice, începând din Duminica Floriilor, apoi la Deniile din Săptămâna Mare, această participare încununându‑se cu praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos”.

Anul acesta, creştinii ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului în data de 2 mai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.