Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, Roberto Azevędo, a îndemnat luni la încetarea ''escaladării'', în timp ce americanii, de o parte, şi europenii, de cealaltă parte, se ameninţă cu măsuri vamale punitive, transmite AFP citat de Agerpres.
"Trebuie să oprim escaladarea tensiunilor, acest proces 'ochi pentru ochi' nu este util (...) Noi sectoare vor fi antrenate în criza care va face rău lumii întregi", a spus el la finalul unei reuniuni la Berlin cu cancelarul Angela Merkel şi reprezentanţi ai unor instituţii economice şi financiare internaţionale.
Uniunea Europeană şi Canada se pregătesc să impună de la 1 iulie măsuri vamale de retorsiune asupra unor produse americane după decizia preşedintelui Donald Trump de a impune taxe vamale majorate la importurile de oţel şi aluminiu.
Conflictul comercial a cunoscut o nouă escaladare la summitul G7, Donald Trump retrăgându-şi printr-un mesaj pe Twitter sprijinul acordat comunicatului final, ca răspuns la o serie de afirmaţii ale premierului canadian, Justin Trudeau, care a denunţat încă o dată măsurile americane.
Ulterior, liderul de la Casa Albă a ameninţat din nou că va majora taxele şi asupra importurilor americane de automobile europene, un sector strategic pentru Germania, încât cancelarul Angela Merkel a spus duminică seară că doreşte un nou front comun european în cazul în care ameninţările devin realitate. Întrebată luni despre acest subiect, ea nu a dorit să facă "speculaţii" asupra evoluţiei evenimentelor.
"Tensiunile comerciale tot mai mari ridică riscul unui impact economic major care va afecta cea mai lungă perioadă de creştere de după criza financiară din 2008", a insistat directorul OMC.
"Efectele sistemice ar putea fi foarte dăunătoare pe termen lung pentru economia mondială", a subliniat el şi a dat ca exemplu că 30% din locurile de muncă din Germania depind de exporturi.
Măsurile comerciale americane asupra oţelului şi aluminiului vizează, de asemenea, aliatul japonez, dar şi Mexicul şi China, existând temerea unui război comercial mondial.
Semnal de alarma privind riscul unui război comercial mondial pustiitor. Organizația Mondială a Comerțului face apel pentru detensionarea situației explozive
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
0

97
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
97

936
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
936

1.047
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.047

1.230
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.230

23
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
23

954
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
954

410
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
410

945
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
945

2.118
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
2.118

2.569
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
2.569

1.246
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
1.246

25
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
25
















Comentează