Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnal de alarmă - Șeful CCR îi face praf pe Ponta și Băsescu

doi-base-ponta
  ”De ce noi am devenit, cum ziceţi dvs., importanţi? Este normal să fie aşa. Curtea Constituţională în toate ţările în care ea există şi în care există democraţie este foarte importantă. Sigur că la noi ajung la Curtea Constituţională lucruri care în alte ţări nu mai ajung pentru că acolo instituţiile se comportă loial unele cu altele, oamenii înţeleg şi respectă regulile, respectă legile. Noi suntem încă la început - şi văd că începutul ăsta durează tare mult la noi! Nu este o bucurie nici pentru noi, de exemplu, să soluţionăm conflicte juridice de natură constituţională între preşedinte şi primul ministru sau între instituţiile statului în general. Anul acesta, de exemplu, am soluţionat până acum şase astfel de conflicte. Nu am găsit să fie conflicte după regulile noastre, dar de sesizat am fost sesizaţi, lumea a aşteptat răspunsurile noastre, uneori a fost dezamăgită, probabil că unii aşteptau să spunem: da, este conflict, ăla are dreptate, ăla nu are dreptate. Nu ăsta este rolul nostru. Rolul nostru este ca, dacă există un conflict, să încercăm să găsim soluţii. Noi recomandăm doar părţilor implicate în conflict ce soluţii ar putea să urmeze. Nu noi îl soluţionăm. Ce recomandăm noi instituţiilor statului este colaborarea loială”, susține Augustin Zegrean, într-un interviu acordat RRA. Augustin Zegrean nu iartă nici Parlamentul și expune o serie de statistici care arată cât de ineficient este Legislativul de la noi, comparativ cu alte. ”La noi există un ritm colosal de mare de adoptare a legilor. Am avut ani în care s-au adoptat peste 1000 de legi pe an, covârşitor, este mult, este obositor şi pentru cei care le adoptă, şi pentru cei care urmează să le aplice, şi cei cărora le sunt aplicabile aceste legi. De aceea noi avem foarte multe sesizări. Anul acesta avem deja 700 de dosare înregistrate. Am dat până acum 607 decizii. Este uriaş. Este un număr uriaş. La toţi la care le spun în Europa se crucesc. Noi intrăm de trei ori pe săptămână în şedinţă şi intrăm toţi cei nouă, judecăm numai în complet de nouă judecători. Am avut anul ăsta 53 de şedinţe de judecată. Un judecător de la o judecătorie într-un an nu are atâtea şedinţe de judecată. Am găsit până acum, anul acesta 25 de legi au fost declarate neconstituţionale, legi care erau deja în vigoare, care se aplicau. Este foarte mult! De asemenea am avut 11 sesizări pe legi înainte de promulgare, din care şase au fost găsite neconstituţionale şi s-au întors la Parlament pentru a fi puse de acord cu Constituţia./apuscasu/atataru/ Am avut şase hotărâri ale Parlamentului declarate neconstituţionale de grupuri parlamentare, din care patru sesizări au fost admise. Chiar în legătură cu Radiodifuziunea Română, am admis de curând o plângere împotriva unei hotărâri a Parlamentului prin care a fost ales Consiliul de Administraţie al Radiodifuziunii Române. S-a încălcat, după părerea noastră, legea, s-a încălcat Constituţia şi va trebui ales un alt Consiliu. Eu am fost parlamentar, am fost şi senator, am fost şi deputat, şi vă pot spune absolut în cunoştinţă de cauză, nu este nici mai rău, nici mai bun parlamentul nostru decât alte parlamente. Nicăieri nu există şcoală de parlamentari, dar ce lipseşte la noi, de exemplu, în Belgia un parlamentar avea 17 funcţionari care lucrau pentru el, la noi nu are niciunul sau şi-au angajat nevestele şi uite ce au păţit. Deci, problema este acolo, cu consilierii. Nu poate să existe un parlamentar care să le ştie pe toate. Să nu credeţi că juriştii sunt cei mai buni parlamentari, nici vorbă. Nu poate un om să le ştie pe toate. De aceea s-au inventat consilierii. Chiar dacă nu ar fi angajaţi acolo, să apeleze la cel care ştie. Aici este problema, parlamentarul nu ar trebui să se umfle în pene după ce a fost ales, că el a fost ales că le ştie pe toate. Nu le ştie pe toate, nimeni nu le ştie pe toate. Şi de fiecare dată, dacă ar apela la cunoştinţele celor care chiar se pricep în domeniu, ar putea să facă lucruri bune. Când se votează 65 de legi într-o jumătate de oră, la votul final, am încercat să ţin pasul cât am fost în Parlament, nu poţi să ţii pasul. De aceea este grupul parlamentar, acolo se iau decizii şi se spune: asta se votează aşa, aici votăm aşa. Am fost şi în alte parlamente şi am văzut, când se ajunge la vot, deja lucrurile sunt tranşate. Aici este problema”, a mai spus Zegrean.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.