Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnal de alarmă tras de BNR: Care este riscul majorărilor de pensii sau salarii

Agerpres
BNR

Dacă nu vor apărea derapaje în privinţa politicilor publice care să ducă la cheltuieli suplimentare de negestionat prin majorări nesusţinute de pensii sau salarii, leul îşi va găsi un echilibru relativ rapid, a spus luni purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, potrivit Agerpres.

"Leul se aşează într-o zonă de echilibru în noul context, fără oscilaţii mari. Astăzi am avut o depreciere de 0,1%, iar de la începutul anului undeva spre 1,6%, ceea ce, chiar dacă pare contraintuitiv de vreme ce consemnăm un maxim istoric, arată o evoluţie relativ stabilă, mai ales în situaţia complicată din punct de vedere economic, în care forintul s-a depreciat cu 8,8%, iar zlotul polonez cu 4,5% pentru a înţelege ce s-a întâmplat în regiune. Dacă nu vor apărea derapaje în privinţa politicilor publice care să ducă la cheltuieli suplimentare de negestionat prin majorări nesusţinute de pensii sau salarii, leul îşi va găsi un echilibru relativ rapid. Dacă aceste presiuni legate de cheltuieli continuă, riscul creşte odată cu ele", a explicat Suciu.

Leul s-a depreciat, luni, cu 0,60 bani faţă de euro (0,12%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8552 lei/euro.

BNR a cotat vineri euro la 4,8492 de lei. Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8507 şi 4,8582 de lei pentru un euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.