Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnarea Convenţiei asupra Statutului Legal al Mării Caspice blochează accesul UE la resursele de gaze din zonă

karadeniz-press.ro
gazoduct

Turkmenistan va trebui să-şi amâne planurile de conectare la Coridorul Sudic ca urmare a semnării Convenţiei asupra Statutului Legal al Mării Caspice, în cadrul celui de-al cincilea Summit Caspic, relatează Euractiv, informează mediafax.

Conform prevederilor convenţiei, suprafaţele maritime calculate de la ţărm pe o distanţă de 15 mile nautice (echivalentul a 27,78 kilometri) sunt considerate ape teritoriale. Încă zece mile maritime (adică 18.52 km) vor fi considerate zone de pescuit, restul păstrându-şi statutul de ape internaţionale.

Fundul mării va fi, însă, considerat drept "lac", aplicându-i-se astfel legislaţia internaţională - în speţă Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării. Această stare de fapt impune totodată şi necesitatea negocierii şi semnării unor noi acorduri de delimitare ale zonelor bogate în petrol şi gaze, unele dintre aceste zone aflându-se în ape recunoscute duminică de semnatari drept internaţionale. Astfel că până la negocierea şi eventuala semnare a unor noi acorduri, Turkmenistanul va trebui să-şi amâne planurile de construire a conductei Trans-Caspice.

Conducta Trans-Caspică este un proiect pentru care atât Uniunea Europeană, cât şi Turkmenistan şi-au arătat suportul cu mai multe ocazii. Gazoductul ar urma să facă legătura între Turkmenistan şi Coridorul Sudic (via Marea Caspică), cu scopul livrării de gaz natural către Uniunea Europeană. Într-un astfel de scenariu, Coridorul Sudic ar fi compus din conducta Trans-Caspică, conducta Trans-Anatoliană şi conducta Trans-Adriatică. Tot la Coridorul Sudic va fi conectată şi România, prin intermediul BRUA - aflată deja în construcţie.

De asemenea, în situaţia în care interconectorul AGRI (Azerbaidjan–Georgia–România) va fi realizat, el ar putea fi conectat şi la conducta Trans-Caspică.

Proiectul conductei Trans-Caspice s-a lovit, însă, de opoziţia repetată a Federaţiei Ruse şi a Iranului, două state cu rezerve mari de gaze naturale, interesate în menţinerea monopolului propriilor resurse (cum este cazul Rusiei) sau în a se poziţiona în faţa Uniunii Europene drept sursă alternativă (cum este cazul Iranului).

Conform datelor oferite de British Petroleim, Turkmenistan are o rezervă de 19.500 de miliarde de metri cubi de gaz, a patra ca mărime din lume.

Convenţia asupra Statutului Legal al Mării Caspice mai limitează şi prezenţa de forţe militare la cele aparţinând statelor cu acces la ea: Kazahstan, Federaţia Rusă, Iran, Azerbaidjan şi Turkmenistan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.