Semne de întrebare după necropsia Rodicăi Stănoiu. Ce a dus la stopul cardiac

Autor: Anca Flondor

Publicat: 16-12-2025 18:44

Actualizat: 16-12-2025 19:31

Article thumbnail

Sursă foto: Cotidianul

Procurorii au dispus deshumarea fostei ministre a Justiției, Rodica Stănoiu. Totul în urma controverselor apărute după decesul acesteia și a informațiilor potrivit cărora ar fi fost înhumată fără efectuarea unei autopsii. Deocamdată, anchetatorii nu au decis dacă îl vor chema la audieri pe iubitul mai tânăr cu 50 de ani.

Cazul a generat reacții puternice în rândul magistraților și al apropiaților. Necropsia Rodicăi Stănoiu a fost realizată luni, după deshumarea trupului neînsuflețit, în cadrul unui dosar de moarte suspectă deschis de Parchet. Examinarea a fost efectuată de doi medici legiști, care au reevaluat cazul în detaliu.

Primele concluzii după efectuarea necropsiei

Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, legiștii au găsit mai multe coaste fracturate (probabil din cauza resuscitării făcută de cei de la ambulanță). De asemenea, s-au găsit și coaste sudate, care nu au însă legătură cu decesul.

Surse judiciare au precizat că specialiștii nu au identificat urme de violență pe corpul fostei ministre. Astfel a fost exclusă inclusiv ipoteza unei strangulări.

Concluzia preliminară indică faptul că decesul a survenit în urma unui stop cardiac. Cu toate acestea, anchetatorii subliniază că rămâne neclar ce anume a declanșat evenimentul cardiac fatal.

Se așteaptă analizele de laborator pentru a stabili ce s-a întâmplat

Pentru a lămuri pe deplin circumstanțele morții, au fost prelevate probe toxicologice. Rezultatele acestor analize sunt așteptate într-un interval care poate ajunge până la o lună, perioadă în care dosarul penal rămâne deschis.

Deschiderea anchetei a fost determinată și de declarațiile unor apropiați, care au susținut că Rodica Stănoiu ar fi prezentat mai multe lovituri pe corp, fără a se cunoaște proveniența acestora. De asemenea, au existat relatări potrivit cărora fosta ministră ar fi trăit izolată, în condiții care ridică semne de întrebare.

Magistratul Emilian Stănișor a declarat că, într-una dintre ultimele sale vizite, a perceput-o pe Rodica Stănoiu ca fiind speriată și vizibil slăbită, sugerând că aceasta ar fi devenit „prizonieră în propria casă”. Declarațiile au alimentat suspiciunile și au contribuit la decizia procurorilor de a cere deshumarea.

Până la finalizarea analizelor toxicologice, anchetatorii evită să formuleze concluzii definitive. Autoritățile precizează că toate ipotezele rămân deschise, iar rezultatele de laborator vor fi esențiale pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.

Ce a făcut iubitul Rodicăi Stănoiu după moartea acesteia

La o săptămână de la moartea suspectă a Rodicăi Stănoiu, iubitul cu 50 de ani mai tânăr al acesteia a dat drumul demersurilor privind succesiunea. Potrivit Cancan acesta a fost la notar. Se pare că averea lăsată de fostul Ministru este impresionantă. Case la Nisa, Pipera și Constanța, două mașini de lux și mai multe conturi bancare.

„Ce coincidență stranie: pe 1 decembrie, Monica Tatoiu îmi povestea cum doamna Stănoiu a căzut în ghearele unuia mai tânăr cu 50 de ani, care încearcă să o ucidă. Trei zile mai târziu, Rodica Stănoiu murea‘, a scris jurnalista Mara Bănică, pe pagina de Facebook

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri