DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Senatorii juriști îl vor audia, marți, pe fostul ministru al Sănătății Florian Bodog după ce procurorii au cerut urmărirea sa penală pentru abuz în serviciu

www.agerpres.ro
Florian Bodog

Senatorii juriști îl vor audia, marți, pe fostul ministru al Sănătății Florian Bodog după ce procurorii au cerut urmărirea sa penală pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Ședința forului legislativ începe la ora 11.00.

Citește și: O femeie a fost legată azi de Gheorghe Dincă! Cine este ea de fapt

Ultimul punct pe ordinea de zi a Comisiei juridice a Senatului face referire la acest subiect: „Scrisoarea și referatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Jusțitie prin care se solicită formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în dosarul penal nr.344/P/2019”.

Președintele Comisiei juridice a Senatului Robert Cazanciuc a anunțat, săptămâna trecută, că termenul pentru depunerea raportului se va împlini miercuri sau joi, la 14 zile de la data la care forul legislstiv a primit solicitarea, în urma deciziei Biroului permanent.

În legătură cu o posibilă prelungire a termenului raportului, Cazanciuc a declarat că așteaptă împlinirea cvorumului, în cazul în care nu va exista cvorum, comisia va solicita și o prelungire.

Citește și: Rareș Bogdan intră la rupere: ‘Nu voi accepta niciodată’

Florian Bodog a participa la discuții preliminare în ședința de miercurea trecută a Comisiei juridice, reuniunea având loc cu ușile închise.

Ulterior, fostul ministru al Sănătății a declarat, pentru MEDIAFAX, că discuția în comisia juridică a Senatului a fost una preliminară, urmând să participe la audieri săptămâna viitoare.

„A fost o discuție preliminară. Săptămâna viitoare vor fi audierile. Am văzut și dosarul. După ce l-am văzut, îmi mențin același punct de vedere și merg și în fața plenului argumentat. Pe toți consilierii mei, indiferent de modul în care au fost angajați – cu jumătate de normă, cu normă întreagă sau onorifici – au desfășurat activitatea pe care am trasat-o eu. Există urme, nu există absolut nicio problemă”,a spus, pentru MEDIAFAX, Florian Bodog.

Senatorul PSD a precizat că nu va veni la audiere însoțit de avocat, precizând că nu are emoții în a se apăra singur.

Pe 4 iulie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a solicitat Senatului să formuleze cererea de urmărire penală faţă de fostul ministru al Sănătății, Florian Bodog, în prezent senator PSD.

Citește și: Profeția devastatoare de care Liviu Dragnea nu a ținut cont: ‘I-am spus-o în față’

Cererea a fost făcută cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi fals intelectual, în formă continuată, în exerciţiul funcţiei de membru al Guvernului României în perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, a anunţat Ministerul Public.

Totodată, DNA a anunţat că desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte asimilate infracţiunilor de corupţie privind împrejurarea că un membru al guvernului a făcut demersuri pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni, fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.