Senatorul liberal Eugen Ţapu-Nazare i-a cerut, vineri, fostului ministru al Finanţelor, Adrian Câciu, să explice public de ce nu a prognozat corect Legea bugetului de stat.
Parlamentarul liberal consideră că acesta este unul dintre motivele pentru care România înregistrează acum un deficit peste cel negociat cu Comisia Europeană.
"Principalele cauze ale deficitului sunt o prognozare mult prea optimistă a Legii bugetului de stat şi o cheltuire nesăbuită a banului public, în special pe bunuri şi servicii. Fac un apel ca domnul fost ministru al Finanţelor, Adrian Cîciu - şi nu este o problemă politică - să iasă public şi să explice de ce nu a prognozat corect Legea bugetului de stat şi de ce într-un an şi jumătate de mandat nu a făcut cel puţin o dată pe trimestru execuţia bugetară cu ministerele de linie şi agenţiile din subordine, pentru că avea această obligaţie ca ministru", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Eugen Ţapu-Nazare.
Acesta a precizat că liberalii au identificat mai multe soluţii pentru reducerea deficitului bugetar.
"Primul lucru este reducerea la cheltuieli de bunuri şi servicii de 25%-30% şi să atacăm mult mai serios marea evaziune fiscală. După unii economişti, evaziunea este de la 20 de miliarde de euro, după alţii la 40 miliarde de euro. Dacă reducem evaziunea fiscală cu 20%, la o evaziune fiscală de 40 de miliarde de euro ajungem pe excedent bugetar, dacă evaziunea este de 20 de miliarde de euro, ajungem pe acoperirea deficitului negociat cu Comisia Europeană", a adăugat senatorul.
Parlamentarul a subliniat că PNL se va opune oricărei propuneri de majorare a taxelor şi impozitelor, iar soluţia de moment este negocierea unui nou acord de deficit bugetar cu Comisia Europeană.
Comentează