UPDATE Isaila, albit in Comisia Juridica

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 28-05-2014

Actualizat: 28-05-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

UPDATE In urma votului de 5 la 5 din Comisia Juridica a Senatului, la plen va merge aviz negativ in ceea ce priveste solicitarea DNA pentru Isaila.

Senatorul PSD Marius Ovidiu Isaila, pentru care DNA cere arestarea preventiva, s-a prezentat miercuri la audierea din Comisia Juridica a Senatului.


Isaila a venit insotit de avocat si a spus la venire: "Nu am nimic de declarat".

În 10 aprilie, şeful DNA a transmis Senatului cererea pentru încuviinţarea arestării preventive a senatorului PSD Ovidiu Marius Isăilă, cercetat pentru trafic de influenţă şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit DNA, în perioada 2012-2014, inculpatul Isăilă, şef serviciu în Ministerul Finanţelor şi începând cu decembrie 2012 senator, prin folosirea influenţei pe care o avea sau pe care a lăsat să se înţeleagă că o are pe lângă funcţionari publici, pe care i-ar putea determina să nu îşi îndeplinească în mod corect atribuţiile de serviciu, a obţinut importante sume de bani.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri