DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Senatul a adoptat tacit proiectul privind asigurarea calității construcțiilor de către consultanți

constructii

Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege prin care consultanții în construcții să figureze printre factorii implicați care trebuie să își asume responsabilități concrete în asigurarea calității în construcții, anunță MEDIAFAX.

Citește și: Traian Băsescu aruncă bomba în cazul Caracal: Este și un distribuitor de fete în rețelele internaționale

"Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea unor prevederi din Legea nr.10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit Expunerii de motive, demersul legislativ urmărește remedierea unor lacune legislative în domeniul consultanței în construcții, precizându-se că «deși consultanța în construcții face parte din sistemul calității, consultanții nu figurează nici printre factorii implicați și nici printre cei care trebuie să își asume responsabilități concrete în asigurarea calității în construcții»", arată raportul de admitere adoptat de Comisia pentru Administrație publică a Senatului.

De asemenea, printre amendamentele admise de senatori este și includerea supervizorilor printe factorii răspunzători de asigurarea calității în construcții.

"Consultanții sau supervizorii din domeniul construcțiilor răspund de îndeplinirea următoarelor obligații principale referitoare la calitatea construcțiilor, care se completează cu prevederile generale și specifice contractelor: a) angajarea de specialiști atestați și/sau autorizați în toate domeniile consultanță pentru care au încheiate contracte de servicii investitorii/beneficiarii", mai arată raportul.

Citește și: Jandarmeria reacționează! Dezvăluire despre așa-zisa destructurare a trupelor de intervenție

De asemenea, aceștia răspund de:

"b) sesizarea investitorului asupra neconformităților și neconcordanțelor constatate în proiecte și în execuție

c) asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor printr-un sistem propriu de calitate

d) recepția proiectelor conform temei de proiectare și cerințelor de calitate

e) participarea prin specialiști atestați la fazele principale de execuție

f) întocmirea de rapoarte zilnice către investitor în perioada de execuție

g) întocmirea de rapoarte trimestriale către investitor în perioada de garanție

h) respectarea termenelor contractuale de proiectare și execuție în solidar cu proiectanții și/sau executanții".

Totodată, conform modificărilor, consultantul sau supervizorul devin responsabili în cazurile construcțiilor finanțate din fonduri publice, inclusiv a celor finanțate în baza unor acorduri sau împrumuturi externe, în care consultanța sau asistența tehnică este obligatorie în sarcina investitorului sau a beneficiarului.

Senatorii au mai adăugat un alineat prin care consultantul sau supervizorul răspund solidar cu dirigentele de șantier pentru realizarea nivelului de calitate în lucrările de construcții.

Citește și: Informații incredibile! De unde a fost extras ADN-ul Alexandrei Măceșanu

Conform modificărilor legislative, Inspectoratul de Stat în Construcții va elabora și aproba formularele necesare asigurării calității în construcții.

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, investitorii care derulează investiții din fonduri publice care au încheiate contracte cu firme de consultanță în construcții vor trebui să încheie acte adiționale referitoare la responsabilitățile menționate.

Senatul a adoptat proiectul în calitate de prim for legislativ sesizat, iar decizională este Camera Deputaților. Termenul de adoptare tacită la Senat s-a îndeplinit la 13 octombrie 2019.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.