Ordonanța Guvernului prin care urmează să fie înființate Gărzile forestiere a fost adoptată marți, 20 octombrie, de Senat.
OUG, adoptat în ședința din 3o iunie, a adoptat înființarea Gărzilor Forestiere, prin preluarea actualelor comisariate de regim silvic și vânătoare.
Ordonanța prevede creșterea numărului de posturi, precum și punerea la dispoziția personalului noilor structuri a mijloacelor necesare desfășurării activităților de implementare, monitorizare și control al aplicării regimului silvic și cinegetic. Reorganizarea celor nouă comisariate de regim silvic și cinegetic s-a realizat în scopul protejării și conservării fondului forestier național.
Pentru întărirea capacității de protejare și conservare a fondului forestier național și oprirea tăierilor ilegale, Guvernul a decis ca numărul de posturi al noilor structuri să fie de 617, conform cerințelor Codului Silvic și realităților din teren.
Aceste posturi sunt împărțite astfel:
545 posturi personal silvic cu atribuţii de control şi implementare;72 posturi persoane cu atribuţii auxiliare domeniului, din care: 18 posturi persoane cu pregătire juridică; 18 posturi persoane cu pregătire economică; 36 persoane de diferite specialităţi (resurse umane, achiziţii, investiţii, administrativ, etc)
Pentru întărirea măsurilor de protecție a fondului forestier național, Executivul a decis să se înființeze nouă gărzi forestiere teritoriale prin reorganizarea celor nouă comisariate de regim silvic și cinegetic.
Gărzile forestiere sunt instituţii publice teritoriale ale autorităţii publice centrale care răspund de silvicultură, cu personalitate juridică, finanţate integral de la bugetul de stat, cu atribuţii în implementarea, monitorizarea şi controlul aplicării regimului silvic şi cinegetic.
Gărzile forestiere preiau de la fostele comisariate de regim silvic şi cinegetic patrimoniul, posturile, personalul şi prevederile bugetare, pe baza protocoalelor de predare-primire.
Garda forestieră va avea următoarea structură:
- la nivel teritorial vor exista nouă Gărzi forestiere, structuri cu personalitate juridică
- numărul minim de posturi pentru o Gardă este de 40
Principalele atribuții ale Gărzilor Forestiere sunt următoarele:
- monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier național și în vegetația forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier național;
- monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic național;
- monitorizarea și controlul trasabilității materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare.
Salariile de bază ale personalului din cadrul Gărzilor se vor stabili la nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Gărzile Forestiere au drept scop reducerea masivă a tăierilor ilegale de lemn. Cantitatea de masă lemnoasă recoltată în mod ilegal pune în pericol siguranţa publică și determină alunecări de teren, scurgeri masive de pe versanţi, inundaţii.
Sursa foto: Ziarul Unirea
Comentează