Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Senatul francez adoptă un acord bilateral de securitate între Franţa şi Ucraina

interieur.gouv.fr
franta ucraina

Senatul francez a adoptat miercuri, la o zi după Adunarea Naţională, un acord bilateral de securitate între Franţa şi Ucraina, în pofida unor rezerve ale Camerei superioare a Parlamentului francez, în care tabăra prezidenţială este foarte minoritară, relatează AFP, potrivit news.ro.

Senatorii francezi au adoptat cu 293 de voturi la 22 o strategie franceză de susţinere a Kievului, într-un vot cu carcater neconstrângător.

Într-un hemiciclu în care nu se află niciun ales al Partidului La France Insoumise (LFI, stânga radicală) şi doar trei membri ai Partidului Rassemblement National (RN, extremă dreapta), Declaraţia premierului Gabriel Attal nu a condus la dezbateri aprinse ca la Palais Bourbon, unde RN s-a abvţinut, iar LFI a votat împotrivă.

Imensa majoritate a senatorilor LR - prima forţă la Palais du Luxembourg - au votat ”pentru”, şase ”împotrivă”, iar patru s-au abţinut.

Doar grupul senatorilor comunişti a votat ”împotrivă”.

”Întoarcerea spatelui Ucrainei ar însemna întoarcerea spatelui valorilor noastre, trădarea încrederii aliaţilor noştri, a da dovadă de slăbiciune”, a reiterat Gabriel Attal în deschiderea dezbaterilor.

Premierul francez a subliniat, la fel ca marţi, că războiul intră într-un ”punct critic”, în prezenţa, în tribune, a ambasadorului Ucrainei în Franţa, ovaţionat în Senat.

Într-un hemiciclu relativ gol, declaraţiile controversate ale preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la ipoteza unei trimiteri de trupe din Occident la sol în Ucraina s-au aflat înn centrul luărilor de cuvânt.

”Aceste declaraţii schimbătoare, aceste învârtiri au avut ca rezultat izolarea Franţei, disensiuni şi deconcertarea aliaţilor moştri”, a declarat liderul grupului sanatorilor LR Bruno Retailleau.

El a tras un semnal de alarmă cu privire la o aderarea a Ucrainei la Uniunea Euroepană (UE) şi NATO, care l-au făcut să-şi ”pună întrebări”.

”Votul nostru de azi este un vot de susţinere a Ucrainei, în niciun caz de susţinere a Guvernului”, a subliniat el.

Gabriel Attal a menţinut linia guvernamentală.

”Noi nu ne impunem limite în faţa unei Rusii care nu şi-a stabilit niciuna”, a subliniat el.

Această declaraţie ar fi ”meritat mai multe precizări”, şi-a exprimat regretul senatorul Philippe Folliot (centru).

Senatorul Rachid Temal (PS, stânga) a cerut Guvernului ”să revizuiască Legea programării militare” prin care ”să ia măsuri excepţionale de producţie” de muniţie.

Senatoarea comunistă Cécile Cukierman a denunţat un ”tratat de apărare marcat de absenţa îngrijorătoare a unor limite clare în partea cooperării militare” şi o Franţă ”ridiculizată” de poziţia prezidenţială.

Acest acord cu Ucraina, încheiat pe o perioadă de zece ani, prevede o consolidare a cooperării militare, mai ales în domeniile artileriei şi apărării aeriene.

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să se exprime cu privire la Ucraina joi,. în jurnalul de la ora 20.00 (21.00, ora României) la TF1 şi France 2.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.