Serviciile franceze de informații susțin că diplomații chinezi au încercat să submineze imaginea avionului Rafale, promovând în schimb avioanele militare produse în China, relatează Mediafax.
Potrivit unui raport al serviciilor franceze de informații și citat de Associated Press, China ar fi desfășurat o campanie de discreditare a avionului de luptă Rafale, după ce acesta a fost implicat în confruntările aeriene dintre India și Pakistan din luna mai. Diplomați chinezi din diverse ambasade ar fi transmis partenerilor internaționali că Rafalele s-au descurcat slab în luptă și ar fi promovat avioanele de producție chineză.
Oficialii francezi afirmă că unele țări care au comandat deja Rafale, precum Indonezia, au fost îndemnate să renunțe la achiziții viitoare. În plus, campania ar fi inclus postări virale pe rețelele sociale, imagini trucate, conținut generat cu inteligență artificială și chiar simulări din jocuri video.
Deși Franța nu a reușit să lege direct guvernul chinez de campania online, serviciile de informații susțin că diplomații chinezi au transmis aceeași narațiune în întâlniri cu oficiali din domeniul apărării din mai multe state.
Ministerul Apărării din China a negat acuzațiile, catalogându-le drept "zvonuri nefondate și calomnii".
Rafale este avionul de vârf al industriei de apărare franceze, iar reputația sa este esențială pentru exporturile militare ale Franței.
Comentează