Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Serviciul secret al Ministerului de Interne scoate mizeria de sub preș: Sute de cazuri de corupție în Minister

DGPI
DGPI

Direcţia Generală de Protecţie Internă (serviciul secret al Ministerului de Interne) susţine că a trimis organelor de urmărire penală, în anul 2021, peste 600 de informări cu privire la riscuri de corupţie în cadrul personalului MAI, corupţia fiind considerată o vulnerabilitate în Ministerul de Interne, alături de divulgarea de informaţii clasificate în vederea sprijinirii unor grupuri de interese.

"Trebuie menţionat că un reper important al activităţii a fost reprezentat de identificarea şi combaterea riscurilor la corupţie în rândul personalului MAI, DGPI diseminând organelor de urmărire penală peste 600 de informări pe acest subiect", se arată în raportul de activitate al DGPI pe anul 2021.

DGPI vorbeşte în raport şi despre nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii epidemiei de COVID, precum şi ilegalităţi în procesul de vaccinare.

Astfel, DGPI spune în raportul de activitate că a identificat la nivelul MAI multiple ameninţări, vulnerabilităţi şi factori de risc, care aveau potenţialul să genereze un impact negativ, de amploare, asupra securităţii naţionale, precum:

* Afectarea sănătăţii personalului, a misiunilor şi capacităţii operaţionale a structurilor MAI pe fondul nerespectării măsurilor stabilite prin ordinele, dispoziţiile şi planurile de măsuri emise în contextul epidemiologic generat de evoluţia la nivel naţional a pandemiei, precum şi deficienţe şi ilegalităţi privind desfăşurarea campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19;

* Implicarea personalului MAI în fapte de corupţie, inclusiv prin divulgarea de informaţii clasificate sau nedestinate publicităţii rezultate din activitatea profesională, în vederea sprijinirii unor grupuri de interese, precum şi implicarea personalului MAI în activităţi infracţionale sau incompatibile cu statutul profesional;

* Afectarea procesului decizional şi a capacităţii operaţionale a structurilor MAI, pe fondul legăturilor permanentizate de factorii decidenţi cu exponenţi ai grupurilor de interese, în scopul realizării unor deziderate personale sau de grup, prin folosirea abuzivă a autorităţii publice în exercitarea actului administrativ şi de justiţie, precum şi deturnarea şi utilizarea în interes propriu a instrumentelor instituţionale;

* Deficienţe grave de natură logistică, financiară, de resurse umane care afectează capacitatea de acţiune şi intervenţie a efectivelor MAI.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.