Sevil Shhaideh răspunde ACUZAȚIILOR: 'Totul este conform legii. Nu există nimic partizan'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 30-06-2017

Actualizat: 30-06-2017

Article thumbnail

Sursă foto: agerpres.ro

Vicepremierul Sevil Shhaideh a declarat, joi, că alocările de fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală se fac conform legii, neexistând "nimic partizan" în acest demers, informează agerpres.ro.

Întrebată cum răspunde criticilor conform cărora înainte de moţiunea de cenzură a dispus alocarea de fonduri prin PNDL către anumite judeţe pentru ca parlamentarii să voteze moţiunea, Shhaideh a spus : "Nu există o asemenea alocare. Totul este conform legii. Nu există nimic partizan, iar ceea ce afirmă dânşii afirmă din necunoaştere a procedurilor legale. Eu sunt pregătită pentru orice acţiune de control a oricărei instituţii abilitate să facă acest control şi nu am nicio problemă în acest sens.

Scandal URIAȘ pe tema programului de guvernare. Ministrul Finanțelor dă explicații


Pe de altă parte, Sevil Shahideh a afirmat că s-a optat pentru menţinerea Ministerului Fondurilor Europene ca minister delegat pentru a nu exista întârzieri în desemnarea autorităţilor de management. 

"Am făcut o analiză foarte serioasă a riscurilor care ar putea conduce la întârzierea desemnării autorităţilor de management. Nu ne permitem acest risc nici măcar încă o lună de zile să întârziem desemnarea. Anul trecut, de exemplu, un program a depus pachetul de desemnare în luna decembrie. Vorbim de programul de asistenţă tehnică. În luna ianuarie, autoritatea de audit a returnat toate procedurile şi a solicitat refacerea şi reconstruirea tuturor procedurilor pe noua instituţie. Deci exista acest risc foarte evident ca procedurile să fie întârziate", a explicat Shhaideh.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri