Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 octombrie, s-a născut în Tesalonic, din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi.
După moartea tatălui său, care era guvernator al Tesalonicului, Sfântul Dumitru a fost chemat de împăratul Maximian (286-305) şi numit în locul acestuia, încredinţându-i-se Tesalonicul, cu porunca de a-l curăţa de creştini.
Nu numai că Sfântul Dimitrie a încălcat acest ordin, dar odată întors în cetate a început să propovăduiască Evanghelia. În scurt timp, i s-a făcut cunoscut împăratului că Dimitrie este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l acesta, s-a mâniat şi a dorit să meargă în cetatea Tesalonicului să vadă cu ochii săi.
Întorcându-se biruitor după o luptă în părţile de răsărit ale imperiului, Maximian a ajuns şi la Tesalonic. Aici l-a chemat în faţa sa pe guvernatorul cetăţii, Sfântul Dimitrie, care stând înaintea împăratului, cu mare îndrăzneală a mărturisit că este creştin.
A fost închis, iar în ziua de 26 a lunii octombrie, au intrat ostaşii în temniţa în care Sfântul Dimitrie fusese aruncat şi găsindu-l stând la rugăciune, l-au împuns cu suliţele. Întâia suliţă cu care a fost lovit a fost în coasta dreaptă, în locul în care a fost împuns şi Hristos pe cruce, Sfântul Mucenic Dimitrie suferind astfel moarte martirică.
Creştinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic şi l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuţă în care se săvârşeau multe minuni. În această bisericuţă a intrat prefectul Iliricului, Leontie, şi în timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulţumit lui Dumnezeu şi Sfântului Mucenic Dimitrie şi a zidit o biserică mai mare şi mai frumoasă în locul celei dintâi.
Când s-a săpat temelia pentru această construcţie, au fost găsite moaştele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor, în aşa fel încât toată cetatea a fost umplută de mireasmă. De aceea, i se mai spune Sfântului Mucenic Dimitrie şi Izvorâtorul de Mir.
Edificiul paleocreştin original există şi astăzi şi face parte din site-ul Monumentelor Paleocreştine şi Bizantine din Tesalonic, aflându-se pe lista monumentelor din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1988.
Biserica Sfântul Dimitrie din Tesalonic adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, care este şi ocrotitorul oraşului.
Sfântul Dimitrie, conducătorul care a încălcat ordinul împăratului și i-a salvat pe creștini
Explorează subiectul
Articole Similare

778
VIDEO Minor de 17 ani și două femei, reținuți după ce au spart locuința unui bucătar străin din București
778

2.328
Dezbatere la ÎCCJ: 87,5% dintre judecători au decizii de pensionare, acuzații de „interferență prezidențială” și critici dure la adresa clasei politice
2.328

94
Accident grav pe pârtia din Cârlibaba: Adolescentă de 17 ani, preluată cu elicopterul SMURD
94

23
Trafic mai fluent pe podul Giurgiu - Ruse, după ajustarea semafoarelor
23

44
FOTO Incendiu la o autoutilitară şi la faţada unui bloc din Cluj-Napoca: Patru persoane au fost evacuate
44

62
Două maşini oprite la semafor au fost avariate după ce peretele unei clădiri dezafectate s-a prăbuşit, în Giurgiu
62

1.454
SANITAS pregătește o grevă de proporții cu blocaje în spitale, din cauza lui Ilie Bolojan: Așa menținem presiunea până obținem ce vrem
1.454

77
Încep lucrările la un nou tunel pe Secţiunea Boiţa-Cornetu
77

36
Gastronomie şi tradiţie - mii de oameni la SlanăFest din Şamşud
36

63
Trei persoane, plasate sub control judiciar în cazul adăpostului de câini de la Suraia
63

125
Copil de şapte ani, în stop cardio-respirator după ce a fost lovit de un balot de fân/ Echipajele medicale îi fac manevre de resuscitare
125

4.137
Analiza fostului secretar general adjunct al NATO după discursul lui Rubio de la München: America se schimbă, lumea se schimbă şi Europa trebuie să se schimbe
4.137

54
Bărbat cercetat sub control judiciar după ce a condus băut, provocând un accident soldat cu pagube materiale - El avea o îmbibaţie de 3,35 g/l alcool pur în sânge
54

















Comentează