Sfârșitul carantinei în Roma a dus la o invazie a trotinetelor electrice pe străzile orașului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-06-2020

Actualizat: 22-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Playtech

Odată cu sfârşitul carantinei şi cu apariţia zilelor însorite, trotinetele electrice au invadat străzile din Roma în ultimele zile, o noutate în cetatea eternă, care descoperă pe zi ce trece bucuriile şi neplăcerile provocate de noile forme de mobilitate, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Profitând de un week-end foarte însorit, mii de utilizatori, majoritatea tineri, au făcut slalom prin centrul istoric al capitalei Italiei, pe Via dei Fori Imperiali, care duce la Coloseum, în jurul pieţei Veneţia sau pe artera centrală via del Corso. În plus, numeroase trotinete erau parcate ici şi colo pe trotuare, aranjate unele lângă altele sau abandonate la întâmplare la un colţ de stradă.

Fenomenul este unul nou în condiţiile în care Italia a fost complet izolată timp de trei luni, începând din martie şi până în mai, de pandemia de coronavirus. Însă, de câteva zile, a devenit deosebit de vizibil, suscitând mirarea, dar uneori şi nemulţumirea locuitorilor Romei, al căror oraş se alătură marilor metropole occidentale invadate de aceste servicii de mobilitate alternative.

În ultimii ani au fost lansate mai multe tentative în Roma pentru a promova serviciile de închirieri de biciclete, însă fără succes, o mare parte din aceste biciclete fiind vandalizate sau pur şi simplu aruncate în râul Tibru.

Citește și: SURSE Delapidarea de pe Otopeni s-a făcut față de compania Wizz Air de unii angajați ai companiei sale de catering - Se sustrăgea inclusiv mâncarea

Însă, de la 1 martie anul curent, patru societăţi de închiriere de trotinete electrice au obţinut autorizaţia de funcţionare în capitala Italiei: Lime, Bird, Helbiz şi Dott. Proiectul municipalităţii din Roma prevede o fază experimentală de doi ani.

"Trotinetele electrice reprezintă o mică revoluţie pentru oraşul nostru, sub semnul mobilităţii durabile şi a inovaţiei tehnologice", a apreciat primarul Romei, Virginia Raggi, citată de presa locală.

Serviciile de închirieri de trotinete electrice sunt deja prezente în alte oraşe italiene precum Milano, Bologna, Torino şi Verona.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri