Premium
Puciul eșuat al lui Evgheni Prigojin a arătat fragilitatea regimului lui Vladimir Putin, scrie Politico. După cum a spus și Mihail Hodorkovski, un lider al opoziției ruse, „acum, țara și lumea știu că este posibil să te revolți împotriva lui Putin”.
Având calea deschisă, mercenarii înarmați până în dinți ai celui căruia i se spunea „Bucătarul lui Putin”, printre ei numărându-se tot soiul de criminali, ucigași și foști pușcăriași, au trecut granița în Rusia din teritoriile ucrainene ocupate și au preluat controlul orașului Rostov, un centru logistic și militar din sudul Rusiei. Mercenarii Wagner au luat-o apoi pe autostrada M4 care duce până la Moscova, întâmpinând rezistență abia în jurul orașului Voronej, aflat la șase ore cu mașina de capitala rusă. Aceștia și-au continuat totuși drumul și s-au apropiat la 240 de kilometri de periferia Moscovei.
Sâmbătă seara, Putin simțea probabil că va putea să doarmă mai liniștit după ce a ajuns la o înțelegere cu mercenarii Grupului Wagner care urmau să depună armele sau să fie integrați în armata rusă, în timp ce Prigojin urma să fie trimis în Belarus. Dar, probabil spre marea indignare a lui Putin, chiar și acest acord pare să se fi schimbat între timp – un Prigojin sfidător a insistat luni seara că Belarusul i-a permis să își păstreze gruparea paramilitară intactă.
Un alt semn de slăbiciune al lui Putin a fost atunci când acesta a spus că „wagneriții” sunt liberi să plece. Din primul mesaj audio al lui Prigojin de după încercarea de lovitură de stat nu era clar dacă liderul Wagner se retrăsese în Belarus și nici măcar dacă avea intenția să o facă. Între timp, președintele belarus Alexander Lukașenko a anunțat că Prigojin a aterizat pe teritoriul țării sale. Pe lângă faptul că în jur de 8.000 de luptători mercenari au reușit să pună întreaga țară pe foc, ceea ce e foarte îngrijorător pentru Putin este că mulți dintre spionii și oficialii de top ai săi știau ce pregătește Prigojin și cu toate acestea nu l-au informat la timp pe președintele rus.
Serviciile de informații americane susțin că știau că ceva de acest gen va avea loc în Rusia, așa că este aproape imposibil ca cel puțin serviciul rus de informații militare GRU, care are legături strânse cu Wagner, să nu fi aflat nimic despre pregătirile de rebeliune. Absența unor acțiuni preventive sugerează faptul că anumiți jucători importanți au decis să aștepte și să vadă dacă zilele președintelui îi sunt numărate. Totuși, fără un sprijin mai însemnat din partea armatei și a unor jucători importanți, precum liderul cecen Ramzan Kadîrov, rebeliunea lui Prigojin era sortită eșecului, ceea ce explică parțial decizia sa de a abandona brusc insurecția și de a accepta înțelegerea intermediată de satrapul prorus Alexander Lukașenko.
Lovitura de stat a eșuat, dar pierzătorul cel mai mare este tot Putin. Comportamentul său este complet diferit de imaginea încrezătoare oferită de un Boris Elțîn suit pe tanc în timpul loviturii de stat din 1991 împotriva lui Mihail Gorbaciov. Soarta ultimului lider sovietic a fost atunci pecetluită: Partidul Comunist s-a prăbușit complet, iar, patru luni mai târziu, URSS-ul s-a destrămat.
Atitudinea lui Prigojin și trădarea sa au lăsat impresia că lipsa de loialitate se ascunde la mică distanță de suprafață. Într-un singur weekend, sistemul s-a blocat, unele personaje importante ale regimului au rămas tăcuți sau au tras de timp, fără îndoială în încercarea de a-și da seama cine va ieși învingător din tot balamucul creat de rebeliunea Wagner. Oamenii din Rostov au ieșit în stradă să îi aclame pe rebeli. În timp ce propagandistul Vladimir Soloviov se întreba la TV de ce coloanele de tancuri Wagner nu sunt oprite în drumul lor spre Moscova, Țargrad, un post naționalist ortodox, anunța: „Rusia a evitat o catastrofă. În final, vărsarea de sânge a putut fi oprită, deși Rusia a fost la un pas de război civil. Politic, echilibrul forțelor existene a fost deja distrus. Notoriile 'turnuri ale Kremlinului' se zdruncină. Unii oameni s-ar putea să fie nevoiți să plece.”
Așadar, puciul eșuat a fost doar un episod dintr-un serial ce va continua: va urma probabil o „vânătoare de vrăjitoare” și încă și mai multe conflicte interne pe măsură ce diversele facțiuni încearcă să se asigure că măcar nu vor ajunge victime când balonul se va înălța într-un final la cer.
„Nu am văzut încă ultimul act”, a spus duminică Secretarul de Stat american Antony Blinken într-un interviu pentru CBS. Încercarea de „lovitură de stat a fost una dintre cele mai grave evenimente politice care au avut loc în Rusia în ultimii 20 de ani”, a spus și Hodorkovski. Dar „opoziția democratică nu a reușit să profite de situație pentru că se pregătea de scenarii diferite. Mișcarea democratică trebuie să învețe o lecție: schimbarea de regim nu va veni de la urnele de vot”.
În ciuda eforturilor unor personaje precum Hodorkovski și Gary Kasparov, care au cerut ca Occidentul să recunoască „instituțiile de opoziție” din Rusia ca reprezentanți legitimi ai societății ruse, este greu de înțeles cum ar putea opoziția democratică să influențeze desfășurarea evenimentelor și să joace un rol mai important decât cel de observator.
La fel ca în timpul revoluției din 1917, opoziția din Rusia este divizată, fiind împărțită în facțiuni aflate în competiție care se suspectează reciproc și care au agende politice și ideologii diferite. Când colapsul final va avea loc, acesta va fi cel mai probabil unul haotic și violent. Cei mai puternici „siloviki” - oficiali importanți ai serviciilor de securitate din Rusia - nu vor ceda puterea cu ușurință, cel mai bun scenariu fiind acela în care aceștia ajung la un acord, punându-l în fruntea țării probabil pe premierul Mihail Mișustin. Dar, chiar și dacă lucrurile se vor desfășura în acest fel, cât de mult va trece până când diferitele facțiuni intră într-un conflict hrănit și de ultranaționaliștii pro-război. Iar dacă lucrurile se vor destrama cu repeziciune, cum vor reacționa regiunile și minoritățile din Rusia care își doresc autonomie sau independență?
De câteva luni încoace, elemente ale serviciului de securitate FSB au purtat discuții cu grupurile de opoziție aflate în exil, potrivit unui dizident important care a cerut să rămână anonim. Există, deci, speranța că siloviki și grupurile de opoziție din Rusia ar putea ajunge la o înțelegere pentru a se asigura că înlăturarea lui Putin se va face în condiții cât mai pașnice, ambele grupuri temându-se de posibilitatea ca ultranaționaliștii să ajungă la putere și să pornească într-un război încă și mai feroce și nesăbuit în Ucraina. Totul este, însă, învăluit prea mult de imprevizibil.
„În mod intenționat sau nu, șeful Wagner Evgheni Prigojin, comandantul Wagner Dmitri Utkin și mercenarii lor au devenit 'spărgătorii de gheață' ai schimbării politice din Rusia”, a spus Pavel Luzin, profesor invitat al Școlii de Drept și Diplomație Fletcher de la Universitatea Tufts. „Ceea ce a început ca o confruntare internă a declanșat ceea ce va fi o luptă de lungă durată pentru 'moștenirea lui Putin', pentru 'Putinismul fără Putin' și/sau pentru 'Rusia postbelică/post-Putin'”, a continuat Luzin.
„Mulțumim Wagner – ei au demonstrat că totul este posibil în Rusia și că regimul este extrem de slab. Salutări tuturor celor din opoziție care nu au înțeles asta încă”, a scris pe Facebook Ilia Ponomarev, fost parlamentar rus, acum dizident care trăiește la Kiev.
Alți lideri ai opoziției sunt mai pesimiști. Din cauza experiențelor negative din trecut legate de intervenționism, puterile occidentale, la fel ca majoritatea opoziției ruse, cel mai probabil, nu își vor asuma decât un rol de observatori ai unei noi perioade tulburi în Rusia ce va avea consecințe globale uriașe.
