Guvernul nipon a decis vineri să amâne o vizită a prim-ministrului Shinzo Abe în India, pe care urma să o întreprindă la finalul săptămânii, ca urmare a intensificării protestelor în anumite zone din această ţară, transmite EFE potrivit Agerpres.
Vizita a fost amânată din cauza "agravării situaţiei de securitate" din India şi, în principal, din regiunea pe care premierul japonez preconiza să o viziteze, afectată de proteste violente după modificarea legii cetăţeniei, a explicat, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al guvernului, Yoshihide Suga.
Decizia a fost luată după un "schimb de opinii între guvernele celor două ţări", a spus Suga, care nu a indicat o nouă dată pentru vizită, care era iniţial prevăzută a se desfăşura între 15 şi 17 decembrie, menţionând însă că pe acest aspect vor continua consultările cu guvernul indian.
Abe avea prevăzută o întâlnire cu premierul indian, Narendra Modi, în localitatea Guwahati, din statul nord-estic Assam, unde intensitatea protestelor faţă de aprobarea unei controversate modificări a legii cetăţeniei, pentru nemusulmani, este în creştere.
Amendamentul modifică Legea Cetăţeniei din 1955, în sensul de a permite imigranţilor ilegali din cadrul minorităţilor hinduse, sikh, budiste, jain, parsi şi creştine şi care au sosit din Pakistan, Bangladesh şi Afganistan înainte de 2015 să poată obţine cetăţenia indiană.
Protestele au devenit foarte violente în Assam în ciuda stării de asediu şi a tăierii telecomunicaţiilor care au fost decretate în regiune.
Cel puţin două persoane au murit la Guwahati, după ce poliţia a deschis focul contra manifestanţilor
Shinzo Abe şi-a amânat vizita pe care urma să o efectueze în India
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
0

13
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
13

446
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
446

2.297
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
2.297

4.846
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
4.846

3.508
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.508

5.028
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
5.028

2.332
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.332

3.741
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.741

181
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
181

2.582
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.582

9.362
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
9.362

235
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
235
















Comentează