Iohannis iese clar din tiparul pe care românii s-au obișnuit să-l vadă la Cotroceni. Fără pic de charismă, un comunicator mediocru, prea serios, deși consilierii îl împing să ne vândă același zâmbet comercial, forțat, în contrast cu ansamblul fizionomic, laconic în mesaje, fără giumbușlucuri, glumițe, aroganțe dominatoare. E aproape ca un zid. Nimic nu trece prin el, nimic dincolo de el.
Dar știți ceva? Nu este acesta oare un avantaj pentru noi? Nu avem în sfârșit ceea ce ne trebuie ca șef al statului?
Mulți se întreabă și acum cum a reușit omul ăsta să câștige un scrutin prezidențial, cu datele de mai sus. Și l-a câștigat atât de categoric, încât contracandidatul său nici n-a mai așteptat numărătoarea finală a voturilor ca să-i recunoască victoria.
Și cine era contracandidatul său? Un român verde, ortodox, deci pe placul majorității. Un personaj bun de gură, prea flexibil și adaptabil, gata oricând să-ți servească o replică, niciodată prea grav ca să nu-i scape vreo ironie, lejer în gestică și mișcări, ce să mai zicem, ”un om de lume”, un român reprezentativ.
S-a discutat mult despre ”miracolul” prezidențialelor din 2014 și n-am auzit pe nimeni să nu admită că Iohannis nu a avut niciun merit în victoria sa. Că a pierdut lamentabil ambele dueluri televizate dintre tururi. Că niciun votant mediu, reprezentativ pentru poporul român, n-ar fi preferat o persoană atât de rigidă și lipsită de efecte scenice în dauna simpaticului Victor Ponta.
Da, a fost neinspirata decizie a PSD de a ține Diaspora la cozi la urne, care a ridicat un val de ostilitate uriaș împotriva candidatului PSD. A fost, în oglindă, poate și un soi de compasiune pentru Iohannis, care părea net dezavantajat de organizarea scrutinului.
Așadar, vom fi căzut de acord că un ”accident”, o ”lebădă neagră” l-a făcut președinte pe taciturnul anti-charismatic primar al Sibiului.
Și-acum urmează întrebarea de 100 de puncte. Cum va reuși Iohannis să-și reînnoiască mandatul? Cum va putea el câștiga următorul scrutin prezidențial din 2019? Să mai spere în alte ”accidente” ar fi o naivitate. Plus că, pe atunci, Iohannis va veni din poziția de ”incumbant”. Să te mai schimbi la vârsta asta? Să devii mai volubil, mai simpatic, când e clar că acestea sunt datele tale naturale, e greu de sperat.
Istoria post-decembristă ne arată că un singur președinte a câștigat două mandate succesive, iar acesta poartă numele de Traian Băsescu. Băsescu a fost și este un personaj. Are toate caracteristicile unui politician de succes. Este Ponta la puterea a patra . Este un Iliescu și mai abil și mai populist. Și, totuși, Traian Băsescu a reușit cu greu să-și adjudece cel de-al doilea mandat, la o diferență minoră, de câteva zeci de mii de voturi. Sondajele la urne îl dădeau câștigător pe contracandidatul său. Doar numărătoarea finală a putut separa, ”la fotografie”, cum se zice, apele.
Ei, bine, revenind la Iohannis, el este condamnat să facă. El nu va avea niciun fel de scuză în fața alegătorilor, niciun fel de circumstanță atenuantă. Nimeni nu va spune: ”hai că n-a făcut el prea multe, dar e băiat simpatic”, pentru că nici nu e simpatic.
Citește și Un an de mandat. Se prefigurează un ”model Iohannis”
Și cred că în asta constă norocul românilor cu Iohannis. Că datele personale îl obligă să realizeze ce poate n-a reușit niciun președinte după 1989. El nu are voie să greșească. Nu are voie să-și pună un guvern de care oamenii să fie dezamăgiți. Nu are voie să ajungă în 2019 fără a se putea lăuda cu câteva mari reforme.
Neavând nici pârghiile bugetare în mână și știind că orice ”populism economic” i se poate întoarce ca un bumerang înainte de încheierea mandatului, nu poate nici să apeleze la pomeni electorale, așa cum am mai văzut în trecut.
Iohannis e obligat să aibă un discurs corect, să lucreze cu Parlamentul, partidele și celelalte instituții, așa încât în 2019 să aibă ce ”pune pe masă”. Reforma în sănătate, în educație, modernizarea administrației, reforma Constituției, toate acestea sunt nerăbdător așteptate de români, iar omul politic Iohannis nu-și poate permite nicio secundă de întârziere. Nu doar că e obligat să le înceapă și nici măcar să le finalizeze, e obligat să facă în așa fel încât efectele lor pozitive să fie simțite deja în anul electoral 2019.
Așadar, e în orice rău un bine. Lipsit de caracteristicile naturale ale candidatului de succes, ajuns în funcție printr-un ”accident” de mobilizare electorală, Klaus Iohannis nu poate avea decât o speranță pentru zece ani de mandat: să facă lucrurile să se întâmple, să împingă înainte ”căruța” cu toate puterile sale, să facă pașii următori, atât de așteptați, în modernizarea statului român.
Comentează