Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Siegfried Mureșan a EXPLODAT după ce Eugen Teodorovici l-a acuzat că ar fi agent secret: 'Trebuie să își dea demisia'

siegfried muresan

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat, miercuri, că Eugen Teodorovici, un ”ministru izolat” în UE, încearcă să-și ascundă incompetența aruncând cu noroi în cei care fac lucruri bune pentru România. ”Nu poate face nimic și trebuie să-și dea demisia”, a mai transmis eurodeputatul liberal.

Citește și: Acuzații BOMBĂ în comisia de control SRI: 'Claudiu Manda a blocat un control real la unitățile de interceptări SRI'

”Resping atacurile mizerabile ale ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, lansate astăzi la adresa mea. Această atitudine nu arată altceva decât că actualul ministrul al Finanțelor încearcă să-și ascundă incompetența aruncând cu noroi în cei care fac lucruri bune pentru România. România are nevoie, acum mai mult decât oricând, de un ministru de Finanțe credibil. Vor urma negocieri complicate pe bugetul Uniunii Europene pentru următorii 7 ani. De capacitatea de negociere a Guvernului României depinde câte fonduri europene va primi România în perioada 2021 - 2017. România are nevoie de un ministru de Finanțe credibil, competent, nu un ministru de Finanțe care nu a fost capabil să prezinte la timp nici măcar proiectul de buget al țării noastre”, a declarat, potrivit unui comunicat de presă, europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.

El a mai spus că Eugen Teodorovici este ”un ministru izolat în UE, care nu poate obține nimic pentru români în Europa și trebuie să-și dea demisia”.

”Credibilitatea lui Teodorovici este zero în Europa. Acest lucru a mai fost dovedit anul trecut și când, după 3 recomandări primite de Guvernul României de la Consiliul de Miniștri din UE privind nevoia de încadrare în ținta de deficit, Teodorovici a trimis în octombrie o scrisoare celorlalți miniștri în care prezenta promisiuni goale și măsuri neconvingătoare privind încadrarea în ținta de deficit. Această scrisoare nu a convins pe nimeni, astfel că Guvernul României a primit în decembrie un nou avertisment de la Bruxelles privind necesitatea de a lua măsuri urgente de încadrare în ținta de deficit”, a adăugat eurodeputatul liberal.

Eugen Teodorovici a declarat, miercuri, că a auzit informații la Bruxelles potrivit cărora Siegfried Mureșan ar fi suspetat că este colaborator al unor servicii anti-europene. Reacția vine după ce eurodeputatul PNL a spus despre ministrul Finanțelor că apără „paradisurile fiscale”.

„Dacă vă spun că am pe surse că domnul Mureșan, cel de la Parlamentul European, este suspectat de colaborare cu anumite servicii care nu sunt pro-europene, mă credeți sau nu? Eu v-am spus, se aude la Bruxelles această informație. Acum, nu stau nici s-o verific, nici s-o comenteze”, a afirmat Eugen Teodorovici, miercuri, la Parlament.

Acesta a adăugat că lista neagră a paradisurilor fiscale a fost adoptată de ECOFIN, cu unaniminate de voturi.

„Ministerul de Finanțe nu poate avea decât poziția Președinției (Consiliului UE - n.r.). Nu pot eu să-mi exprim poziția mea. Discuțiile au fost în acest Consiliu. Au avut statele membre, unele dintre ele, anumite puncte de vedere, Italia, și le-a exprimat, Estonia și alte state. La începutul ședinței le-am spus colegilor de la presă din Bruxelles că vom vedea dacă se va apoba această listă. Dacă s-a votat, a fost unanimitate, altfel lista nu se aprobă”, a explicat Teodorovici.

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a afirmat că ministrul Finanțelor este un apărător al paradisurilor fiscale.

„Toți românii trebuie să știe că ministrul Eugen Teodorovici apără paradisurile fiscale. Mereu când apare un hoț sau un spălător de bani la orizont, miniștrii PSD sar să îl apere. Nu au apărat și nu vor apăra niciodată poporul român”, a scris Siegfried Mureșan, miercuri, pe Facebook.

ECOFIN a adoptat, marți, o listă revizuită privind jurisdicțiile necooperante în scopuri fiscale, ce include acum și Aruba, Barbados, Belize, Bermuda, Dominica, Fiji, Insulele Marshall, Oman, Emiratele Arabe Unite, Vanuatu, pe lângă cele cinci aflate inițial pe listă.

Lista a fost completată în cadrul celei de-a treia intâlniri ECOFIN, a miniștrilor de Finanțe din UE, desfășurată sub conducerea ministrului român al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Cele zece jurisdicții nu și-au îndeplinit angajamentele față de UE până la termenul convenit. Lista, care face parte din strategia externă a UE în materie de impozitare definită de Consiliul European, are drept scop prevenirea evaziunii fiscale și promovarea bunei guvernanțe fiscală la nivel mondial.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.