Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Siegfried Mureşan, după l-a dat pe Traian Băsescu pentru Ludovic Orban: 'Vrem să scoatem PSD de la guvernare'

Facebook

Precizări suplimentare au fost  făcute, astăzi, de europarlamentarul Sigfried Mureşan privind trecerea de la PMP la PNL, pe Facebook. Pe pagina sa de pe reţeaua de socializare, Mureşan a explicat motivele pentru care a renunţat la calitatea de membru al formaţiunii conduse de Traian Băsescu şi a decis să muncească în cadrul echipei liberalilor conduşi de Ludovic Orban.

"Mă alătur PNL ca să câștigăm alegerile europarlamentare și să scoatem PSD de la guvernare

Am decis să mă alătur Partidului Național Liberal (PNL). PNL este principalul partid de centru-dreapta din România, principalul opozant al Partidului Social Democrat (PSD) și principalul partid membru al Partidului Popular European (PPE) în România.
Pentru a scoate PSD de la guvernare avem nevoie de un PNL cât mai puternic. Vom oferi cetățenilor toate motivele să voteze PNL la următoarele rânduri de alegeri. Obiectivul este clar: câștigarea alegerilor europarlamentare și scoaterea PSD de la guvernare. Pentru alegerile europarlamentare, vom prezenta cel mai bun program electoral, cea mai bună listă de candidați și o agendă pentru cea mai bună reprezentare a României în Europa.

Munca mea din Parlamentul European aduce beneficii concrete pentru români. Sunt primul europarlamentar român ales negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene (UE) în valoare de 160 de miliarde de euro și am realizat 8 rapoarte în calitate de raportor al Parlamentului European și 29 ca raportor din partea Grupului PPE de la începutul mandatului până acum. Ca negociator-șef pentru Bugetul UE, am obținut creșterea fondurilor europene structurale și de coeziune cu aproape 55%, de la 30 de miliarde de euro la 46 de miliarde de euro, am obținut cu 15% mai multe fonduri pentru burse Erasmus, am lansat Programul Interrail de acordare de bilete gratuite de tren pentru tinerii care împlinesc 18 ani și vor să viziteze Europa. Totodată, am obținut un sprijin mai mare pentru tinerii fermieri și pentru Republica Moldova, mai mulți bani pentru programele care creează locuri de muncă pentru cetățenii europeni, pentru investiții în infrastructură, cercetare, inovare și securitate. Încă de la începutul mandatului meu, am adus în țară 3,57 de milioane de euro pentru a ajuta cei 1.000 de muncitori disponibilizați de la fabrica de sârmă de la Câmpia Turzii care se închisese și am negociat un ajutor de 8,5 milioane de euro pentru România din Fondul European de Solidaritate - ajutor care a compensat cheltuielile autorităților din România ca urmare a inundațiilor din 2014.

Voi susține și de acum înainte exact ceea ce am susținut până acum: o bună guvernare, o administrație publică eficientă, care să pună cetățeanul în centrul atenției, o economie puternică, orientată spre viitor, bazată pe inovare, sprijin pentru întreprinzători, fiscalitate simplă, care să nu împovăreze cetățeanul și mediul privat, o educație în care tinerii să învețe profesiile de care au nevoie pentru a avea succes pe piața forței de muncă, o Europă care să ofere oamenilor siguranță și bunăstare.

PSD ne duce înapoi în toate aceste domenii importante pentru români. Economia, justiția, sănătatea, educația, politica externă, în toate aceste domenii PSD și-a demonstrat incompetența. Fiecare zi în care PSD, în frunte cu infractorul Liviu Dragnea, se află la guvernare, este o zi proastă pentru România. De aceea, obiectivul este să câștigăm alegerile europarlamentare și să scoatem PSD de la guvernare.

Citeşte şi: Liviu Dragnea, ORDIN DUR pentru miniştrii din cabinetul Dăncilă: 'Nu sunt şef de personal şi nu aplicăm pedepse de la partid'

Eu îmi voi continua activitatea în Parlamentul European cu aceeași convingere și determinare să obțin un sprijin cât mai mare pentru cetățenii români și europeni și voi lupta, la fel ca până acum, pentru respectarea și apărarea statului de drept, a independenței justiției, instituțiilor și pentru o economie puternică", a scris Mureşan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.