Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Silviu Lung a scăpat de suspendarea primită după scandalul anului din Turcia

gsp.ro
Astra Silviu Lung

Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a anunţat, vineri, că sancţiunile decise în urmă cu o zi în cazul portarului echipei Kayserispor, Silviu Lung jr., au fost anulate în apel. Joi, Comisia de Disciplină a TFF a anunţat că Lung a fost suspendat un joc şi amendat cu 13.000 de lire turceşti (aproximativ 2.800 de euro) pentru comportament nesportiv faţă de un adversar la meciul dintre Alanyaspor şi Kayserispor, la finalul căruia au avut loc violenţe pe coridorul care duce la vestiare.

Aceeaşi sancţiune au primit-o şi Deniz Turuc, tot de la Kayserispor. Kayserispor a contestat pedepsele decise de Comisia de Disciplină. Sancţiunea lui Deniz Turuc a fost însă menţinută în apel. Kayserispor, echipă antrenată de Marius Şumudică, a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Alanyaspor, în etapa a XIV-a a campionatului turc de fotbal. Golurile echipei Kayserispor au fost marcate de Vural (21) şi Bulut (90+3), iar pentru Alanyaspor a înscris Alkilic (62). La formaţia lui Şumudică, Cristian Săpunaru şi portarul Silviu Lung jr. au jucat tot meciul.

Presa turcă a scris că oaspeţii au fost atacaţi de adversari, după încheierea partidei, pe coridorul care duce spre vestiare, iar Şumudică a fost rănit uşor la nas. După ce a izbucnit o bătaie între reprezentanţi ai celor două echipe, a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru a se calma spiritele, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.