DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Simona Halep este principala favorită la US Open, deși nu a confirmat participarea

Simona Halep Bianca Andreescu Halep Andreescu

Sportiva canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 6 WTA şi deţinătoarea trofeului, figurează pe lista jucătoarelor direct acceptate pe tabloul principal al US Open, după ce mai multe publicaţii canadiene au susţinut că ea nu va participa.

Organizatorii au anunţat lista jucătoarelor, iar aceasta o are în frunte pe Simona Halep, locul 2 WTA, în absenţa numărului 1 mondial, australianca Ashleigh Barty, potrivit news.ro.

Citește și: Violeta Alexandru a comis-o! Gafă uriașă referitoare la Legea pensiilor

Halep este înscrisă la acest grand slam, dar deocamdată nu a confirmat oficial participarea. În urmă cu câtva săptămâni, campioana de la Wimbledon şi Roland Garros îşi exprima îndoiala cu privire la participarea la grand slam-ul american, din cauza regulilor sanitare stricte.

Cu excepţia lui Barty, toate jucătoarele din Top 10 WTA sunt înscrise: sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 WTA, americanca Sofia Kenin, locul 4 WTA, ucraineanca Elina Svitolina, locul 5 WTA, olandeza Kiki Bertens, locul 7 WTA, elveţianca Belinda Bencic, locul 8 WTA, americanca Serena Williams, locul 9 WTA, japoneza Naomi Osaka, locul 10 WTA şi, câştigătoarea din 2018.

Citește și: Gafă monumentală a polițiștilor! Au eliberat o persoană arestată preventiv! Din fericire, oamenii legii și-au reparat greșeala

Din România, mai sunt acceptate direct Sorana Cîrstea, locul 75 WTA, Irina Begu, locul 81 WTA, Patricia Maria Ţig, locul 85 WTA, şi Mihaela Buzărnescu, locul 120 WTA.

Ana Bogdan, locul 92 WTA, nu este înscrisă.

US Open ar trebui să se desfăşoare la datele iniţiale, 31 august - 13 septembrie, fără spectatori şi cu un strict protocol sanitar. La acest grand slam nu vor exista calificări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.