Simona Halep, performanţă istorică pentru tenisul românesc

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 16-09-2014

Actualizat: 16-09-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Jucatorea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, a obtinut calificarea, în premiera, la Turneul Campioanelor de la Singapore, ea fiind a treia românca în istorie participanta la o editie a finalei sezonului, dupa Virginia Ruzici si Irina Spîrlea, informeaza site-ul oficial al WTA, potrivit
Mediafax.

Câstgatoare în 2014 la Doha si Bucuresti, finalista la Madrid si Roland Garros, semifinalista la Wimbledon si Indian Wells, Halep se va afla printre cele mai bune opt jucatoare din acest sezon care vor evolua, în luna octombrie, la Singapore.

Sportiva din Constanta, în vârsta de 22 de ani, este a treia jucatoare care îsi asigura biletele pentru aceasta competitie, dupa americanca Serena Williams, locul 1 WTA, si dupa rusoaica Maria Sarapova, locul 4 WTA.

BNP Paribas WTA Finals, a 44-a editie a Turneului Campioanelor, se va disputa, începând din 20 octombrie, la Singapore. Competitia reuneste cele mai bune opt jucatoare si cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se vor întrece pentru premii de peste sase milioane de dolari.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri