Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Simona Halep s-a declarat fericită şi onorată că fosta jucătoare italiană Francesca Schiavone a declarat că ar dori să o antreneze

Simona Halep

Simona Halep s-a declarat fericită şi onorată că fosta jucătoare italiană Francesca Schiavone a declarat că ar dori să o antreneze.

"Sunt foarte fericită şi onorată că Francesca s-a gândit la mine. Ea a fost întotdeauna o luptătoare extraordinară, una care nu renunţă niciodată şi am fost inspirată şi de ea când am crescut ca jucătoare. Mi-a părut foarte rău să aud că este bolnavă, dar nu sunt deloc surprinsă cum a înfruntat cancerul şi l-a învins. Acum, Francesca încearcă să se recupereze la maximum şi eu abia aştept să o văd din nou în preajma terenului de tenis", a declarat Halep, pentru Gazzetta dello Sport.

"Dacă ar fi să mă întorc ca antrenoare, aş dori să lucrez cu un jucător sau cu o jucătoare italiană. Dacă propunerea ar veni din străinătate, aş fi onorată să o antrenez pe Halep, pentru că este o fată serioasă, talentată şi cu potenţial de a redeveni numărul 1 mondial şi de a rămâne acolo mult timp", afirmase italianca despre Halep.

Fosta jucătoare de tenis Francesca Schiavone, în vârstă de 39 de ani, a anunţat, vineri, că în ultimele luni nu a mai fost activă pe reţelele de socializare deoarece a luptat cu cancerul, dar a învins boala şi acum este fericită.

“Salutări tuturor, după 7-8 luni de absenţă din social media şi din lume, vreau să vă împărtăşesc ce mi s-a întâmplat. Am fost diagnosticată cu cancer. Am făcut chimioterapie, am avut de dus o luptă grea şi acum încă respire, am câştigat această luptă. Iar acum am revenit în acţiune”, a scris Schiavone pe Twitter, în limba engleză.

Ea a ataşat şi un filmuleţ, în care spune, în italiană, că pentru ea a fost lupta cea mai grea din viaţa sa. “Cel mai frumos lucru este că am reuşit să câştig această luptă. Când mi-au spus asta în urmă cu câteva zile, am fost foarte fericită. Şi acum sunt fericită”, a adăugat fosta sportivă.

Francesca Schiavone s-a retras din activitatea competiţională în septembrie 2018. Ea este prima jucătoare italiană care a câştigat un grand slam (Roland Garros, în 2010) şi are în palmares opt trofee şi încă 12 finale jucate la simplu. La dublu, Schiavone a câştigat şapte trofee. În plus, Francesca Schiavone a câştigat de trei ori Fed Cup cu echipa Italiei: 2006, 2009, 2010.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.