DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Simone Biles s-a retras şi din finala la individual-compus, motivând că nu este pregătită 'mental' suficient

Simone Biles

Gimnasta americană Simone Biles s-a retras, miercuri, şi din finala la individual-compus de la Jocurile Olimpice, după cea pe echipe din ziua precedentă. Biles a invocat că nu este pregătită ”mental” suficient, potrivit news.ro.

Forul american de profil a anunţat retragerea lui Biles, iar locul acesteia în finală la individual-compus va fi luat de Jade Carey, coechipiera sa, care a încheiat calificările pe locul 9şi nu avea drept de participare, fiind deja calificate Biles şi Lee. Regulamentul impune două sportive/ţară în finale.

USA Gymnastics a mai precizat că Simone Biles va fi supusă unei evaluări înaintea deciziei de a intra în finalele pe aparate, programate între 1-3 august. Biles este singura gimnastă din competiţie care a obţinut calificarea în toate finalele individuale.

Ea s-a retras din competiţie şi marţi, după prima rotaţie a finalei pe echipe. SUA s-au clasat pe locul 2, după Rusia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.