DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sindicaliștii din pușcării AVERTIZEAZĂ: 'Compensațiile financiare pentru deținuți ar putea avea un impact bugetar de 70 milioane lei'

gratii

Sorin Dumitrașcu, liderul Federației Sindicatelor din Penitenciare, spune că proiectul MJ privind compensațiile financiare pentru deținuții care nu au beneficiat de recurs compensatoriu ar putea avea un impact bugetar de 70 milioane lei pentru 90.000 de deținuți, însă suma ar putea crește, potrivit mediafax.

Citește și: Consultanții au apăsat butonul de panică în PNL / SURSE

„La o estimare, discutăm despre peste 90.000 de beneficiari, adică deținuții care au fost în detenție în perioada iulie 2012-octombrie 2017. Tot la o evaluare, discutăm despre un impact financiar de aproape 70 de milioane de lei noi, din bugetul de stat. Sumele se reduc considerabil față de varianta inițială, lansată de ministrul Tudorel Toader, care presupunea compensații ce variau între 5 și 8 euro pentru fiecare zi. În acele condiții, am fi discutat de aproape jumătate de miliard de euro în ceea ce privește cheltuielile”, a declarat pentru MEDIAFAX, Sorin Dumitrașcu, liderul Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

Potrivit lui Dumitrașcu, suma de 5 lei acordată fiecărui deținut pentru fiecare zi-câștigată ar putea să crească: „Este de văzut dacă rămâne la această sumă, pentru că suma e mică și nu este echivalentă cu despăgubirile pe care le acordă CEDO. (...) Eu cred că nu se va rămâne pe 5 lei. Nici un leu, nici 50 de bani nu s-ar justifica. (...) Aruncăm niște bani și mi se pare că este o lipsă de respect fantastică pentru victime orice beneficiu de acest fel oferit deținutului”.

Precizările în contextul în care Ministerul Justiției lucrează la un proiect ce prevede ca deținuții care nu au beneficiat de recursul compensatoriu și care au executat pedepse în condiții necorespunzătoare să primească 5 lei pentru fiecare zi-câștig neacordată. Compensațiile se acordă celor care au stat după gratii în perioada iulie 2012-octombrie 2017.

Totodată, cei care consideră că au executat pedepse în condiții necorespunzătoare înainte de iulie 2012, sunt avuți în vedere doar dacă au avut solicitări la CEDO în acest sens.

Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare la 19 octombrie şi, potrivit acesteia, deţinuţii care au stat în condiţii improprii beneficiază de 6 zile libere la fiecare 30 de zile executate. În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi.

Ministrul Tudorel Toader a declarat, în mai multe rânduri, că proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat de „guvernarea anterioară” şi că studiul de impact se realizează în cadrul procedurii de legiferare, nu în faza de aplicare a legii. Toader a mai spus că proiectul a ajuns la Senat înainte să fie ministru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.