Aproximativ 500 de salariaţi de la Ciech Sodă România, Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea şi CET Govora SA au reluat, miercuri, pentru a patra zi în această lună, protestele pentru salvarea locurilor de muncă de pe Platforma Chimică a municipiului reşedinţă.
Protestatarii au plecat în marş de la intrarea din partea de sud a Râmnicului, oprindu-se în faţa Consiliului Judeţean şi a Prefecturii Vâlcea, unde au cerut demisia autorităţilor considerate incapabile să stopeze oprirea producţiei, începând cu 18 septembrie, la fabrica de sodă din Râmnic, singura de acest fel din România.
În timpul protestelor a existat însă şi un moment tensionat, protestatarii, nemulţumiţi că nici preşedintele Consiliului Judeţean şi nici prefectul nu au fost găsiţi la serviciu pentru a discuta cu ei, au răbufnit la adresa subprefectului Aurora Gherghina, căreia i-au reproşat că nu s-a făcut mai nimic pentru păstrarea locurilor de muncă pe Platforma Chimică, deşi se ştia de situaţia aceasta încă din luna aprilie a acestui an.
"Nu aveţi nicio soluţie", "Aţi venit aici să ne aburiţi ", "Terminaţi cu poveştile", "Dacă nu se poate rezolva, daţi-vă demisia şi lăsaţi să vină alţii", "Nu vă mai bateţi joc de noi" - sunt unele dintre replicile pe care protestatarii le-au adresat subprefectului de Vâlcea, căruia i-au solicitat şi să ceară premierului Viorica Dăncilă să vină la Râmnicu Vâlcea.
În replică, reprezentantul Guvernului în Vâlcea le-a transmis celor prezenţi că nu poate discuta cu ei în aceste condiţii şi s-a retras în sediul Prefecturii.
Liderii sindicaliştilor au precizat că singura lor revendicare rămâne salvarea locurilor de muncă, urmând ca protestele să continue şi în următoarele două zile.
"Noi nu am vrut să cerşim, am vrut să muncim, dar nu se mai poate. Locurile de muncă de la Ciech Sodă România au fost desfiinţate. Am spus de acum şase luni, am repetat-o şi în zilele de 10, 11 şi 12 septembrie, că avem o singură revendicare: locurile de muncă să ni le păstrăm. Aşa chinuite cum sunt ele, vrem să le păstrăm şi vrem ca autorităţile judeţului să contribuie de-adevăratelea la salvarea lor", a precizat preşedintele sindicatului "Sodistul", Adrian Mugioiu.
Pe 18 septembrie, compania poloneză Ciech Sodă România a oprit producţia în fabrica de la Râmnicu Vâlcea, pe motiv că preţul la aburul industrial cerut de singurul furnizor, CET Govora, este prea mare, jumătate din cei peste 600 de angajaţi acceptând deja oferta companiei de a pleca voluntar.
Autorităţile din Vâlcea au anunţat că săptămâna aceasta a avut loc o nouă rundă de negocieri între cele două societăţi comerciale, ultima ofertă făcută de CET Govora fiind de 169 de lei/gigacalorie, cu 55 de lei mai puţin decât preţul cerut iniţial, dar până acum oficialii celor două companii nu au anunţat dacă au ajuns sau nu la un acord.
Sindicaliştii de pe Platforma Chimică a Râmnicului au reluat proteste - Cer autorităţilor să le salveze locurile de muncă
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

1.884
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
1.884

27
Incendiul de la depozitul ilegal de deşeuri. Garda de Mediu a amendat primăria cu 45.000 lei
27

34
Avertizare INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din două județe
34

178
De la „meditație orgasmică” la închisoare: fondatoarea OneTaste, condamnată la 9 ani
178

3.315
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
3.315

69
Sfârșit cumplit în Giurgiu: bărbat decedat după ce casa i-a luat foc şi tavanul s-a prăbuşit peste el
69

37
Conferința „Sănătatea nu are vârstă” - prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă
37

69
Carmen Orban va susține instituirea Zilei Vârstnicului pe 1 octombrie, la propunerea Institutului Român pentru Îmbătrânire Activă
69

1.250
FOTO Atenție, șoferi: coduri QR false pe parcometre. Primăria Capitalei: 'Vă pot lăsa fără bani'
1.250

150
Incendiul de la Crans-Montana: Timp de câteva săptămâni, un fals pompier s-a infiltrat în anturajul victimelor
150

8.111
Fost președinte CSM, reacție la declarațiile lui Bolojan: „Probabil cel mai cutremurător dispreț exprimat în cuvinte în fața unei țări întregi”
8.111

4.178
Pentru aceste două zodii, luna aprilie 2026 va fi cea mai bună din tot anul
4.178

1.200
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.200
















Comentează