Sindicaliştii din instituţiile subordonate Ministerului Muncii primesc promisiunea unei ajustări salariale

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 29-11-2023

Actualizat: 29-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Ministerul Muncii

Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii anunţă, miercuri seară, că, la discuţia cu premierul Marcel Ciolacu s-a primit promisiunea unei ajustări salariale, însă detaliile vor fi stabilite luni, la Ministerul Muncii. Ulterior, sindicaliştii vor stabili calandarul acţiunilor.

”În urma întrevederii de astăzi de la Guvern s-a stabilit o ajustarea salarială, luni la ora 11.00 va fi o nouă întâlnire la Ministerul Muncii, mâine la ora 9.00 şedinţa cu toţi liderii la nivel naţional pentru a lua hotărâri. Am cerut sprijinul premierului astfel încât Ministerul Muncii să primească fondurile necesare de la Ministerul Finanţelor astfel încât revendicările noastre să poată fi soluţionate”, au transmis, miercuri seară, sindicaliştii din Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii, potrivit news.ro.

Aceştia mai anunţă că luni urmează să fie stabilit un calendar referitor la soluţii.

De luni, 27 noiembrie, sindicaliştii sunt în grevă generală.

Cei din Casele Judeţene de Pensii au anunţat că renunţă la protest, după ce au convenit cu premierul alinierea salariilor la cele ale angajaţilor din Casa Naţională de Pensii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri