DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sindicaliștii din poliție iau cu asalt Guvernul și sediile PNL și PSD

Digi24
protest politisti

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Sindicatul Democratic al Polițiștilor (SIDEPOL), Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) și Federația Polițiștilor de Penitenciare (FPP) vor protesta miercuri, de la ora 10.00, în fața Guvernului, potrivit unui comunicat de presă.

La ora 11:00, sindicaliștii din poliție și din penitenciare se vor deplasa în marș spre sediile principalelor partide politice care formează actuala coaliție de guvernare: PNL și PSD.

Poliția și penitenciarele acuză clasa politică că, deși există bani pentru acordarea cel puțin a unei tranșe salariale din cele două restante, „orgoliul și fuga acerbă după populism deșănțat” îi determină pe factorii de decizie din cele două partide politice să acorde polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare doar „un praf în ochi”, în timp ce salariile altor bugetari sunt, de doi ani, pe grila de salarizare maximă.

„Lipsa de interes a liderilor PSD și PNL pentru eliminarea discriminărilor în ceea ce privește pensiile militare de stat reprezintă, în primul rând, o sfidare la adresa cadrelor militare active și în rezervă și, în al doilea rând, o totală neînțelegere de către politicieni a contextului militar de la granița României.

Suma de bani acordată polițiștilor, militarilor și polițiștilor de penitenciare de către Guvernul României nu acoperă creșterea prețurilor la principalele alimente, inflația și facturile la energie electrică și la gaze naturale. Salariul unui polițist a devenit neatractiv, fiind egal cu salariul unui muncitor necalificat din construcții, situație care va conduce la deprofesionalizarea poliției, penitenciarelor și a celorlalte structuri de forță ale statului, iar decontarea acestor măsuri dezonorante ale PNL și PSD vor fi suportate tot de cetățeanul victimă a infractorilor”, susțin sindicaliștii.

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.