Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sindicatele și patronatele, negocieri pe salariul minim pentru anul 2017

pixabay.com
diverse, bani, monede, euro

Reprezentanții sindicatelor și ai patronatelor au început miercuri, la ora 10:00, la Direcția Dialog Social a Ministerului Muncii, negocierile pe tema valorii salariului minim pentru 2017.

Sindicatele și patronatele au abordat această temă săptămâna trecută, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit, când s-a decis că o valoare a acestuia va fi hotărâtă după alegerile legislative.

"Partea sindicală a ridicat problema creșterii cu 200 de lei, adică de la 1.250 de lei (în prezent — n.r.) să fie 1.450 de lei, de la 1 ianuarie 2017. La propunerea unei părți a angajatorilor de a aplica acest lucru tot de la 1 mai anul viitor, le-am arătat că ar trebui ca, în momentul respectiv, să creștem de la 1.450 de lei, la 1.550 de lei și că este preferabil să se aplice de la 1 ianuarie. Mai există o variantă, de a avea o creștere mai mică (a salariului minim — n.r.) cu o creștere a deductibilității în sistem, astfel ca pe net să se ajungă la aceeași valoare ca în structura actuală. A rămas că pe 12 sau 13 (decembrie — n.r.), deci imediat după alegeri, să mai fie o nouă întâlnire. O să vedem săptămâna viitoare. Sperăm să facem o întâlnire cu partea patronală și în urma acesteia, probabil pe 14 (decembrie — n.r.), când e ședință de Guvern, se va da hotărârea de Guvern cu salariul minim garantat în plată pentru anul 2017", a afirmat după ședința CNT, președintele Confederației Naționale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

Citește și: Devoalări incredibile de la şefia CEC Bank: Cine vine la conducerea băncii de stat

De asemenea, Hossu a menționat că Executivul vrea o înghețare a salariului minim arătând că proiecția Guvernului pentru legea de salarizare unitară, la nivel de principii, este că salariul minim ar trebui să crească până în 2022 la 1.625 de lei.

"Executivul vrea o înghețare a salariului minim sau, în orice caz, proiecția lor pentru Legea de salarizare unitară la nivel de principii este că ar trebui până în 2022 salariul minim să crească la 1.625 de lei. Aceasta ar însemna o creștere medie anuală de circa 45 — 50 de lei", a arătat președintele Cartel Alfa.

La rândul său, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a spus că organizația are mai multe propuneri referitoare la deducerile fiscale și poate lua în calcul o creștere de salariu minim mai mică dar creșterea să rămână în salariu net, iar individul să rămână cu banii în buzunar, relatează Agerpres.

De asemenea, reprezentanții Alianței Confederațiilor Patronale din România (ACPR), au afirmat că respectivele creșteri salariale nu trebuie decise în perioadele electorale și pentru scopuri politice, ci în urma unor analize ale multiplelor implicații la nivel macroeconomic și fundamentări obiective.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.