Guvernul sirian a condamnat joi vizita secretarului de stat american Mike Pompeo în Platoul Golan, calificând-o drept "provocatoare", informează AFP şi Reuters.
"Vizita lui Pompeo este un demers provocator înainte de sfârşitul mandatului administraţiei Trump şi o încălcare flagrantă a suveranităţii Republicii Arabe Siriene", a subliniat Ministerul Afacerilor Externe sirian într-un comunicat difuzat de agenţia de presă Sana.
Siria a îndemnat comunitatea internaţională şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) să condamne această vizită, care, potrivit Damascului, încalcă rezoluţiile internaţionale.
Mike Pompeo a efectuat joi prima vizită a unui secretar de stat al SUA în Platoul Golan, teritoriu sirian ocupat de Israel, avertizând asupra "riscurilor" pentru statul israelian dacă această zonă strategică ar fi rămas sub controlul Siriei.
Această zonă strategică a fost cucerită de Israel de la Siria în urma Războiului de Şase Zile, în 1967. În prezent, circa 25.000 de colonişti trăiesc în Platoul Golan alături de aproximativ 23.000 de druzi, dintre care majoritatea pretind că sunt sirieni deşi au statutul de rezidenţi în Israel.
Acest teritoriu, situat la nord de Marea Galileei (cunoscută şi drept Lacul Tiberiada), rămâne de o importanţă strategică pentru sursele sale de apă.
În martie 2019, SUA au devenit prima ţară care a recunoscut suveranitatea israeliană asupra acestui teritoriu aflat la intersecţia Libanului cu Siria, o măsură denunţată de numeroase state.
Siria condamnă vizita lui Mike Pompeo pe Platoul Golan
Explorează subiectul
Articole Similare

221
Scene tragi-comice la înmormântare - Un tânăr crezut mort a apărut la propriul priveghi: Sunt viu!
221

106
Președintele Venezuelei este gata să declare starea de urgenţă în cazul unei 'agresiuni' din partea Statelor Unite
106

1.819
O mare companie aeriană anunță mii de concedieri - cea mai mare reducere de personal de la criza Covid-19
1.819

42
Un mort şi 79 de răniţi în urma prăbuşirii unei clădiri, în Indonezia
42

2.322
Netanyahu își cere scuze pentru atacurile israeliene din Qatar și regretă moartea agentului de securitate
2.322

72
Donald Trump ia în considerare furnizarea de rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei, anunță JD Vance
72

2.738
Țara din UE care interzice alcoolul pe timpul nopții. Autoritățile, speriate după ce au citit un raport
2.738

1.049
Alertă la centrala nucleară din Zaporojie: Nu mai este alimentată cu energie electrică de șase zile
1.049

4.882
Serviciile de informații ucrainene fac dezvăluiri care provoacă panică: 'Manevra' folosită de Putin pentru a ataca țările din UE
4.882

21
Incendiul de vegetație masiv din Namibia a fost 'adus sub control', transmite ministrul Mediului
21

77
Zelenski a pus mâna pe telefon și a vorbit cu Maia Sandu: 'M-am bucurat!'
77

30
Siegfried Mureșan, mesaj clar după alegerile de peste Prut: 'Victoria va accelera drumul Republicii Moldova către Uniunea Europeană'
30

1.549
FOTO Cum arată planul pentru Fâșia Gaza: Care sunt cele 20 de puncte propuse de Donald Trump
1.549
Comentează