Situația degenerează în Australia - Tatăl lui Novak Djokovic trece la amenințări: 'Îmi țin fiul captiv. Ne batem cu ei pe străzi'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 05-01-2022

Actualizat: 05-01-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Novak Djokovici, numărul 1 mondial în tenisul masculin, este ținut de peste 6 ore în custodia autorităților de la aeroportul din Melbourne. Beneficiar al unei excepții de la regula sportivilor vaccinați, din partea organizatorilor tunerului Australian Open, sportivul sârb nu este lăsat să intre în țară.

Pe Twitter, a început să circule o declarație dură oferită de Srdjan, tatăl lui Novak Djokovic, pentru televiziunea Sunrise 7. Acesta îi acuză pe australieni că „îi țin fiul captiv” și apelează inclusiv la amenințări.

„Îmi țin fiul captiv. Dacă nu-i vor da drumul în jumătate de oră, ne batem cu ei pe străzi”, a declarat Srdjan, tatăl lui Novak Djokovic.

Presa sârbă anunţă că numărul 1 mondial, Novak Djokovici, este în custodia poliţiei de frontieră australiene, fără acces la telefonul mobil şi fără a putea discuta cu vreun membru al echipei sale.

Potrivit sursei citate, Djokovici a fost dus într-o cameră unde este păzit de doi poliţişti şi este reţinut de câteva ore, din cauza unei probleme cu viza de intrare în Australia.

Jucătorul a ajuns miercuri la Melbourne, unde autorităţile au observat că echipa sa a făcut o greşeală în cererea de viză.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri