Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situaţia rămâne încă problematică pentru sectorul aerian, perspectivele unei reveniri fiind mult mai lente, spune Radu Puiu, analist la XTB România

YouTube
spatiu aerian

Situaţia rămâne încă problematică pentru sectorul aerian, perspectivele unei reveniri fiind mult mai lente, iar acest aspect ar putea avea impact în piaţa muncii, astfel că rata şomajului ar putea să rămână la niveluri ridicate pentru o perioadă mai lungă de timp, spune Radu Puiu, analist în cadrul casei de brokeraj XTB România, anunță news.ro.

"În prezent, atenţia se orientează către un nou val de date, care, la prima vedere pot părea neconvenţionale, dar care oferă o perspectivă aproape în timp real a evoluţiei economiei. Astfel, ne putem uita la date precum numărul zilnic de pasageri care zboară cu avionul, rata lunară de ocupare a hotelurilor sau numărul de persoane care mănâncă în restaurante. Deşi, la prima vedere acestea pot părea că arată o imagine izolată a anumitor sectoare economice, o analiză detaliată ne oferă mult mai multe informaţii utile. Sectorul aerian a suferit un impact major încă de la începutul pandemiei, astfel aproximativ 96% din activitatea aeriană din SUA a fost sistată. Deşi în acest moment se înregistrează o îmbunătăţire, numărul de pasageri fiind mai mic cu 78% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, situaţia rămâne încă problematică pentru acest domeniu, perspectivele unei reveniri fiind mult mai lente. Acest aspect ar putea avea impact în piaţa muncii, tot mai multe companii aeriene anunţând intenţia de a realiza disponibilizări majore (British Airlines şi Lufthansa au anunţat disponibilizări sau reduceri de program pentru 100 de mii de angajaţi), ceea ce ne sugerează că rata şomajului ar putea să rămână la niveluri ridicate pentru o perioadă mai lungă de timp. Pe de altă parte, datele privind rata de ocupare hotelieră arată o îmbunătăţire odată cu ridicarea restricţiilor, însă se poate observa o concentrare a numărului de rezervări în weekend-uri şi o orientare către facilităţi de cazare mai ieftine, sugerând că activitatea de afaceri nu a fost reluată, majoritatea conferinţelor din acest an fiind anulate, susţinute online sau amânate către sfârşitul anului. Acest element influenţează şi cererea de bilete de avion, şi în special pe cele de la clase superioare”, afirmă Radu Puiu, analist în cadrul XTB România.

Citește și: Cum au motivat judecătorii că Traian Băsescu a turnat la Securitate sub numele ‘Petrov’

Monitorizarea performanţei economiei reale este esenţială, însă, pe de altă parte, şi deosebit de dificilă, arată o analiză a casei de brokeraj.

"Datele clasice de tip PIB, producţie industrială, fluxuri comerciale, vânzări cu amănuntul, între altele, sunt deseori cele mai relevante, însă vin cu întârziere. Factorii de decizie, investitorii, analiştii, au nevoie de o evaluare cât mai rapidă. Aici pot interveni serii de date noi, care semnalează deja, dincolo de scăderea severă a economiei globale în special în martie şi aprilie, o revenire recentă", se arată într-o analiză realizată de XTB România, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi companie de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia.

O sursă importantă de informaţii o reprezintă rapoartele companiilor listate. Pentru perioada următoare, sunt de urmărit informaţiile Oracle (pe 16 iunie), Wirecard (18 iunie) Nike şi Accenture (25 iunie), Tesco (26 iunie), spun analiştii.

Cu adevărat, sezonul raportărilor pentru trimestrul II va începe însă după jumătatea lunii iulie, cu numele ”grele" din tehnologie, financiar, industrie şi sănătate. 14-15 iulie va oferi date de la JPMorgan, Intel, Bank of America, Goldman Sachs, IBM, Abbott şi ASML printre altele. Interesant este că sectorul constructorilor de locuinţe din SUA a fost impulsionat luni de aşteptările, validate ulterior, pentru rezultate bune ale companiei Lennar, depăşind atât estimările pentru venituri cât mai ales cele pentru profit, adaugă ei.

Citește și: Lovitură de teatru! Ludovic Orban a venit cu date care răstoarnă ceea ce se știa până acum

"În SUA, datele furnizate de Apple Maps arată o revenire la nivelul perioadei de la începutul anului a solicitărilor de informaţii de orientare pentru cei care merg cu maşina, deşi încă sub nivelurile comparabile pentru mersul pe jos. Solicitările pentru vehiculele aflate în tranzit sunt însă mai puţin de jumătate faţă de luna februarie şi aceasta este totuşi o revenire de la niveluri încă şi mai coborâte, de aproximativ -70%. Rezervările pentru restaurante au ajuns, tot în SUA, la circa -70% faţă de martie, o recuperare totuşi de la 'îngheţarea' sectorului în aprilie, iar hotelurile sunt ocupate în proporţie de sub 40%, cu niveluri mai ridicate în anumite zone din New York sau în Florida şi Carolina de Sud potrivit STR citată de CNBC. Niveluri foarte reduse, arătând un parcurs de redresare relativ mult mai lent faţă de media economiei, se înregistrează în transportul aerian: -80% la numărul de pasageri faţă de anul trecut potrivit TSA (SUA). Pe de altă parte, cererile de credite ipotecare au revenit la un ritm de creştere de peste 10%, potrivit MBA, similar perioadei de la începutul anului”, explică Claudiu Cazacu, consulting strategist în cadrul XTB România.

Cu toate că încrederea consumatorilor este în revenire, atât în Europa cât şi în SUA, situaţia pe scena globală nu este suficient de clară, nu doar din perspectivă economică ci şi geopolitică.

"Redresarea este inegală, cu diferenţe mari atât în interiorul diferitelor ţări, pe regiuni şi sectoare, cât şi între state, chiar şi din aceeaşi categorie. Date foarte utile vin în perioada următoare, iar raportările din iulie vor fi studiate cu atenţie de observatori şi participanţi la piaţă, însă imaginea clară a performanţei economice şi mai ales a perspectivei pe termen mediu va avea nevoie de încă şi mai mult timp, cu o serie de cifre macro disponibile spre toamnă", se precizează în analiză.

Citește și: Cozmin Gușă intră la rupere în scandalul colaborării lui Mugur Isărescu cu Securitatea: Aici este vorba despre altceva

În ceea ce priveşte persoanele care iau cina în restaurante, comparativ cu anul trecut, scăderea este de aproximativ 80%.

"Astfel, vorbim despre o presiune descendentă semnificativă şi asupra acestui sector care poate avea impact asupra pieţei de forţă de muncă şi chiar asupra încrederii din sectorul de afaceri. Mai mult, se poate observa şi o slăbiciune la nivelul consumului, populaţia fiind mai atentă în privinţa cheltuielilor, în contextul existenţei unui nivel de incertitudine legat de viitorul locului de muncă", relevă analiza.

Activitatea economică resimte în continuare presiune, iar valorile sugerate de aceşti indicatori indică o posibilă limitare a potenţialului de revenire a acestor indicatori ca urmare a nivelului ridicat de inter-conectivitate dintre sectoarele economice.

"Totuşi, urmărind date care sunt publicate cu o frecvenţă mai ridicată ne putem face o imagine în timp real a direcţiei în care evoluează economia, fără să fim obligaţi să aşteptăm perioade îndelungate de timp pentru publicarea rapoartelor tradiţionale", spun analiştii.

Cu mai mult de 15 ani de experienţă în pieţele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia. Cu birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa, XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume incluzând FCA şi KNF.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.