Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Situație alarmantă în Alba: Prețul apei, aproape dublu față de București; directorul companiei de apă câștigă mai mult decât șeful statului

Radu Pop

Tarifele practicate de APA CTTA Alba, instituție subordonată Consiliului Județean Alba și căpușată de clientela politică a PNL Alba, au ajuns într-o situație alarmantă. Cetățenii județului plătesc prețuri mari la apă, pentru ca operatorul de apă să asigure venituri uriașe pentru gașca PNL Alba și camarila lui Ion Dumitrel – președintele Consiliului Județean Alba și al PNL Alba. Dacă în București un cetățean plătește pentru un metru cub de apă și apă uzată 8,4 lei, în județul Alba, aceeași apă costă 14,43 de lei, în condițiile în care veniturile populației din Alba sunt mult mai mici decât cele din Capitală. Iar aceasta nu este totul: prețurile la apă în Alba cresc din nou de la 1 ianuarie 2024.

Anul trecut, APA CTTA Alba a înregistrat încasări de peste 24 de milioane de euro, în urma facturilor remise populației și persoanelor juridice din județ. Aceste venituri uriașe au asigurat niveluri de salarizare extrem de mari, în special pentru șefii companiei. Evident, nu toți cei aproape 800 de angajați ai companiei se bucură de salarii uriașe. De tratament preferențial beneficiază, în mod special, șefii din companie care, fapt bine cunoscut la nivel de județ, sunt numiți politic.

Deși APA CTTA SA este o companie de utilitate publică, nu este o instituție și nu se supune legilor administrației publice. Prin urmare, nu există transparență și nu există limitări salariale, cum se întâmplă în instituțiile publice. Echipa de conducere a APA CTTA Alba este prezentată pe site-ul oficial, dar doar directorul general al companiei, Ștefan Bardan, are postată și declarația de avere. Bardan a câștigat anul trecut 210.649 de lei, adică peste 17.500 de lei net, pe lună. Acest venit depășește chiar și salariul președintelui României, care a câștigat 181.944 de lei în 2022, reprezentând peste 15.100 de lei net, pe lună.

S-a ajuns în această situație din cauza faptului că APA CTTA Alba a devenit o instituție care servește mai mult intereselor de partid ale PNL decât necesităților populației. Compania este subordonată Consiliului Județean Alba, condus de Ion Dumitrel, care are o majoritate confortabilă în consiliu, ceea ce face ca toate proiectele de hotărâri, inclusiv privind scumpirea tarifelor al apă, să treacă extrem de ușor. Șeful APA CTTA Alba, Ștefan Bardan, fost prefect și fost deputat PDL, este unul dintre apropiații lui Ion Dumitrel.

Situația tarifelor la apa potabilă și canalizare în Alba a fost marcată de creșteri procentuale începând din 2016, ca urmare a unei strategii de tarifare votată de consilierii județeni ai PNL. Aceștia au invocat necesitatea creșterii tarifelor pentru a finanța investiții în infrastructură. Cu toate acestea, investițiile realizate nu au dus la îmbunătățirea calității apei furnizate către populație, care uneori este colorată sau maronie. Serviciile oferite de companie lasă mult de dorit, iar calitatea apei care curge la robinete este sub orice critică.

Tarifele la apa potabilă și canalizare vor crește din nou începând cu 1 ianuarie 2024. Apa potabilă va ajunge la 7,56 lei/mc, iar canalizarea la 7,86 lei/mc. Acest lucru se va întâmpla conform strategiei de tarifare elaborate de APA CTTA și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară APA ALBA, al cărei președinte este tot un PNL-ist, fost PDL-ist, Dorin Nistor, primarul din Sebeș.

Oamenii din Alba sunt nemulțumiți că plătesc cele mai mari prețuri pentru apa potabilă și canalizare în ciuda faptului că județul beneficiază de un bazin hidrografic bogat, cu multe lacuri de acumulare și râuri de munte. Alba poate fi denumit județul H2O, iar directorul companiei de apă, un adevărat ”rege” al salariilor!

PSD Alba s-a opus majorărilor de prețuri la apă potabilă și canalizare, iar de când europarlamentarul Victor Negrescu a preluat organizația social-democrații au început să demaște ipocrizia liberalilor din Alba. PSD Alba, prin vocea subprefectului Corneliu Mureșan a propus reorganizarea activității APA CTTA Alba astfel încât tarifele să scadă și să ajungă la un nivel real, raportat la veniturile populației. Social-democrații din județul Alba vor lansa o petiție împotriva prețurilor astronomice la utilități și vor arăta responsabilitatea pe care o poartă Ion Dumitrel.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.