Situl arheologic de la Corneşti - Iarcuri ar putea să fie inclus în patrimoniul UNESCO

Arheologii Muzeul Naţional al Banatului (MNB), care cercetează de peste un deceniu situl arheologic Iarcuri de la Corneşti, considerat de specialişti a fi cea mai mare fortificaţie de Epoca Bronzului din Europa, care se întinde pe o suprafaţă de peste 1,700 hectare, vor să înceapă demersuri pentru ca obiectivul să fie inclus în patrimoniul UNESCO, potrivit Agerpres.

În această perioadă, arheologi ai MNB, alături de cei ai Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi de la Freie Universitat Berlin, se află în plină campanie de cercetare în acest sit. Dacă până acum, ei s-au concentrat pe momentul genezei şi al dispariţiei acestei fortificaţii de epoca bronzului târziu, constatându-se că aparent valurile acesteia au fost construite simultan, acum vor să afle cine au fost cei care, la un moment dat, au început să o construiască.

"Pentru a afla răspunsul, s-a început cercetarea bronzului mijlociu de la Corneşti. Aşezarea fortificată aparţinând bronzului mijlociu de la Cornet (1900-1600 î.Hr.) este din punct de vedere planimetric şi al investigaţiilor geofizice similară cu cea de la Iarcuri, fiind descoperite şi legături între ceramica de bronz mijlociu şi cea de bronz târziu, scopul acestei cercetări fiind înţelegerea relaţiei cronologice dintre cei care au locuit acest spaţiu înainte şi cei care îl vor folosi pe perioada funcţionalităţii fortificaţiei uriaşe", au transmis, miercuri, pe pagina de Facebook, reprezentanţii MNB.

Citește și: Update! Pian senior n-a murit, susține ANP

În secţiunea deschisă, se cercetează două complexe aparţinând bronzului mijlociu pentru a se crea o relaţie cronologică pe bază de Carbon izotop 14 din complexe cu o stratigrafie certă. Aceste complexe par a fi la o primă vedere locuinţe similare cu cele descoperite în anii interiori, însă s-ar putea totuşi să reprezinte mai degrabă un atelier datorită numărului mare de rămăşiţe de oase de animal, coarne, unelte specifice folosite pentru prelucrarea acestora.

"Se doreşte includerea sitului de la Corneşti - Iarcuri în patrimoniul UNESCO, fortificaţia îndeplinind toate criteriile pentru clasarea sa, ultimul punct de pe listă fiind existenţa unui punct muzeal/bază de cercetare ale cărui demersuri de construcţie sunt deja demarate", arată MNB.

Cercetarea arheologică sistematică de la Corneşti - Iarcuri a fost iniţiată în anul 2007, de arheologul MNB dr. Alexandru Szentmiklosi şi dr. Bernhard Heeb, arheolog al Muzeului de Pre şi Proto-istorie din Berlin, fiind sprijinită financiar de către Consiliul Judeţean Timiş, Deutsche Forschungsgemeinschaft şi Statul Hessen prin iniţiativa Loewe.

În anul 2007, arheologii MNB au descoperit fortificaţia de la Corneşti cu ajutorul imaginilor transmise prin satelit, descoperirea fiind considerată de către aceştia ca fiind extraordinară, ţinând cont că fortificaţia de la Corneşti a fost realizată de oameni care trăiau în urmă cu 3.000 de ani.

Directorul MNB de atunci, Dan Leopold Ciobotaru, declara pentru AGERPRES că dacă descoperirile de pe teren vor confirma observaţiile din satelit, "fortificaţia va deveni cea mai mare descoperită vreodată în Europa. Are mai bine de o treime din suprafaţa Timişoarei. Era un loc acoperit de iarbă. Fortificaţiile sunt făcute din pământ".

El preciza că din ceea ce s-a scos la lumină până la acel moment se poate concluziona că aici a existat o populaţie timpurie de traci preocupaţi cu agricultura, creşterea animalelor, dar şi cu schimburile comerciale. Ei îşi construiau locuinţe din lemn, în gropi circulare, ce aveau acoperiş din paie. Au fost descoperite, de asemenea, vestigii care conduc spre ideea că aveau şi spaţii de cult, unde s-au găsit diverse obiecte destinate ritualurilor.

Situl de la Corneşti nu este o descoperire recentă, istoricii bănăţeni susţin că acesta apărea pe hărţile militare austriece din anii 1700, iar primele sondaje arheologice au fost făcute în anul 1933 de către Marius Moga, fost director al Muzeului Banatului. S-au săpat aproximativ 150 de metri pătraţi, iar descoperirile de atunci au demonstrat că această fortificaţie datează din Epoca Bronzului, din jurul anului 1.000 înainte de Hristos. Săpăturile au durat până în 1939, când a izbucnit al Doilea Război Mondial, iar fostul director Marius Moga a fost detaşat pe front. După război, din lipsă de fonduri şi pentru că directorul era destul de bătrân, săpăturile nu au mai continuat.