Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Slayer va concerta pe 10 iulie la Arenele Romane din Bucureşti, în cadrul ultimului ei turneu mondial

festicket.ro
festival arenele romane

Trupa americană thrash metal Slayer va concerta pe 10 iulie la Arenele Romane din Bucureşti în cadrul evenimentului Metalhead Meeting 2019, scrie news.ro.

Acesta va fi, potrivit organizatorilor, ultimul concert pe care formaţia îl va susţine în România. Grupul american se va afla la Bucureşti în turneul de adio început în 2018, în care sunt însoţiţi de Lamb of God, Anthrax şi Obituary.

Biletele pentru concertul de la Bucureşti vor fi puse în vânzare vineri, la ora 10.00, în reţeaua iabilet.ro.

Preţurile variază între 190 şi 330 de lei, la care este adăugată o taxă de 10 lei. Accesul copiilor cu vârste sub 7 ani este gratuit doar în zona teren, dar însoţiţi de un adult care are bilet.

Citește și: Scrisori ale lui Karl Marx vor fi scoase la licitaţie

Trupa Slayer a fost formată în 1981, în California. Din lineup-ul original au făcut parte de Tom Araya (bas şi voce), Kerry King (chitară), Jeff Hanneman (chitară, decedat în 2013) şi Dave Lombardo (tobe). Cele 12 albume de studio ale grupului Slayer, care, alături de Metallica, Anthrax şi Megadeth reprezintă pionierii thrash-metalului, au fost vândute în peste 15 milioane de copii la nivel mondial. Trupa, care a debutat discografic în 1983, cu „Show No Mercy”, a fost recompensată cu două premii Grammy, în 2007 şi 2008, la categoria „Best Metal Performance”.

Sepultura, Gojira, Slipknot, Pantera, Kreator, Mayhem, Darkthrone, Behemonth şi System of a Down s-au declarat influenţate de muzica grupului american.

În prezent, grupul este format din Tom Araya, Kerry King, Gary Holt (chitară) şi Paul Bostaph (tobe).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.