Conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis reverificarea legalității procedurilor privind angajarea lui Alexandru Cumpănașu, asta după ce au apărut controverse în spațiul public privind studiile superioare pe care acestea le-ar avea.
Citește și: Dan Barna, solicitare de urgență pentru Klaus Iohannis, după respingerea Rovanei Plumb
”Conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis reverificarea legalității procedurilor privind angajarea domnului Alexandru Cumpănașu, în cadrul proiectului „Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9).
Deși acest proiect a făcut obiectul mai multor verificări interne și externe (Curtea de Conturi, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene etc.), în conformitate cu procedurile legale, conducerea SNSPA a decis această nouă verificare internă pentru a clarifica situația privind studiile absolvite de domnul Alexandru Cumpănașu. Precizăm că, la angajare, domnul Cumpănașu a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condițiilor legale de exercitare a responsabilităților specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare.
În funcție de rezultatele verificărilor interne, se vor lua măsurile legale care se impun.”, arată SNSPA, în cadrul unui comunicat de presă.