DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Social-democraţii germani îşi reduc decalajul faţă de conservatorii lui Merkel

Partidul Social-Democrat din Germania (SPD) şi-a redus decalajul faţă de conservatorii cancelarului Angela Merkel de la trei puncte procentuale la două puncte procentuale săptămâna trecută, indică un sondaj realizat de Institutul Forsa pentru revista Stern, relatează miercuri agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit sondajului, cu şapte luni înainte de alegerile federale, prevăzute pentru 24 septembrie, CDU/CSU - Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi ramura sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU), - au pierdut un punct procentual, ajungând la 33% din intenţiile de vot. SPD se menţine însă la acelaşi nivel, cu 31%.

VIDEO Donald Trump, anunțuri CAPITALE în Congresul SUA: STOP Obamacare și reformă fiscală totală

Alte sondaje de opinie au indicat că SPD s-ar plasa înaintea CDU/CSU, sau chiar la acelaşi nivel. Duminică, un sondaj realizat de Institutul Emnid arăta că cele două formaţiuni ar fi la egalitate, cu 32% fiecare.

Angela Merkel doreşte un al patrulea mandat de cancelar. În prezent, ea conduce un guvern de coaliţie format din CDU/CSU şi SPD. Dar fiecare doreşte să formeze un nou guvern cu aliaţi mai mici.

Într-un sondaj similar al Institutului Forsa publicat pe 18 ianuarie, CDU/CSU avea un avans faţă de SPD de 17% . SPD, a cărui poziţie a fost relansată odată cu numirea lui Martin Schulz drept candidat pentru postul de cancelar, a câştigat de atunci 10% din intenţiile de vot.

Sondajul Forsa publicat miercuri arată că un posibil partener de coaliţie pentru SPD ar fi formaţiunea Verzii (ecologiştii), care au câştigat un punct procentual, ajungând la 8% din intenţiile de vot, în timp ce extrema-stângă Die Linke a scăzut cu un punct procentual, obţinând 7%. Cele trei formaţiuni politice de stânga ar obţine în total 46% din voturi, dar nu şi o majoritate.

Sebastian Ghiţă a fost LOCALIZAT: Ce l-a dat de gol pe fostul deputat / PRESĂ

În tabăra dreptei, CDU/CSU, cu 33%, şi Partidul Liber-Democrat (FDP, liberal), care a crescut cu un punct procentual, ajungând la 7%, nu ar întruni nici ele o majoritate.

Partidul antiimigraţie Alternativa pentru Germania (AfD), care nu are aliaţi pentru o coaliţie, a crescut cu un punct procentual, ajungând la 9% din intenţiile de vot.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.