Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Socialiștii moldoveni denunță românizarea forțată a Republicii Moldova

RFI Romania
Moldova Romania

Socialiștii moldoveni denunță românizarea forțată a Republicii Moldova

Reprezentanții actualei guvernări din Republica Moldova "fac afaceri" cu românizarea țării, dar majoritatea covârșitoare a cetățenilor nu o susțin, a declarat  în marginea Forumului Economic de Est deputatul Parlamentului Republicii Moldova din partea Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, desemnat drept candidat la funcția de primar al Chișinăului, Adrian Albu, relatează TASS preluat de Rador.

"Românizarea Republicii Moldovei este deja o temă foarte veche și o promovează întotdeauna doar anumite forțe politice. Ba chiar voi spune că, în viziunea mea, ele fac o afacere din asta. Ei spun pur și simplu: asta este românizarea și dați bani pentru asta" - a subliniat parlamentarul.

În același timp, potrivit afirmațiilor lui Albu, cetățenii Republicii Moldova răspund în toate sondajele că nu doresc românizarea. "Ei vor ca Republica Moldova să rămână o țară suverană și independentă, în bune relații cu vecinii noștri români" - a subliniat el.

"Da, avem legături culturale, avem legături economice, avem o istorie comună. Dar despre românizare vorbește un segment foarte îngust al oamenilor" - a declarat Albu.

Deputatul moldovean a menționat că în Republica Moldova există forțe politice care promovează activ românizarea prin diverse organizații neguvernamentale și canale de televiziune, "dar cetățenii Republicii Moldova nu reacționează la acest lucru".

După prăbușirea URSS, Republica Moldova și-a declarat independența, dar politicienii din România vecină consideră teritoriul acesteia ca parte a țării lor și promovează ideea unificării.

De la București sunt susținute partide politice care militează pentru politica de unire la Chișinău, în școlile moldovenești a fost introdusă disciplina "Istoria românilor", iar limba moldovenească a fost redenumită română.

Conform rezultatelor sondajelor de opinie publică, ideea aderării României este susținută doar de cel mult o treime dintre locuitorii Republicii Moldova.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.